DONAȚIE pentru nou-născuţii prematur

DONAȚIE pentru nou-născuţii prematur
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Centrul de Iniţiativă Comunitară (CIC) a demarat, în primăvara acestui an, proiectul „Prematurii au o şansă”, cu scopul de a îmbunătăţi condiţiile de tratament ale copiilor născuţi prematur în  Spitalul de Obstetrică Ginecologie "Buna Vestire" Galaţi (Maternitatea - n.r.).

Desfăşurarea campaniei de promovare a inclus o probă de UltraTripluTriatlon (înot 11,4 km, ciclism 540 km, cros 126,6 km) susţinută de Gabriel Drăghici. La probele sportive au participat mulţi membri ai cluburilor locale de înot sau de ciclism, dar şi susţinători independenţi ai cauzei. În penultima seară a probei sportive, a fost organizată o serată caritabilă, care a contribuit cu sume importante la cauza campaniei.

"Scopul nostru a fost să aducem în prim plan una dintre nevoile comunităţii şi să obţinem susţinere financiară din partea persoanelor fizice şi a companiilor locale pentru acoperirea unui deficit. Din fondurile strânse am cumpărat 40 de pătuţuri pentru nou născuţi, 100 de lenjerii de pat pentru nou-născuţi (cearşaf de pat, pernă şi pilotă), trei pompe de sân profesionale, un aparat pentru dezinfecţia aerului,  o lampă cu LED pentru nou-născuţi etc. Suma totală implicată este de 77.000 de lei. Urmează să mai achiziţionăm măsuţe de înfăşat bebeluşi”, se arată într-un comunicat al CIC.

Contribuţie a ArcelorMittal

ArcelorMittal Galaţi a contribuit la acest proiect prin cumpărarea a două incubatoare moderne pentru nou-născuţii prematur. Echipamentele, achiziţionate la recomandarea medicilor, au fost deja instalate şi sunt funcţionale. "Am fost impresionaţi de această iniţiativă şi de cum gălăţenii, inclusiv unii dintre colegii noştri din Combinat, au înţeles să dea o mână de ajutor. Cu mijloacele modeste pe care le-am avut, am decis să ne înscriem în acest efort general, în beneficiul copiilor născuţi prematur", a spus Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi.

În România, potrivit datelor oficiale, 11 la sută dintre copii se nasc prematur. De asemenea, în România, mor de două ori mai mulţi copii sub un an faţă de media europeană. E una dintre consecinţele lipsei de educaţie şi supraveghere medicală a gravidelor, mai ales în mediul rural, sunt de părere medicii.

Citit 2770 ori Ultima modificare Marți, 27 Decembrie 2016 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.