Un nou program de voluntariat, în sprijinul copiilor din centrele de plasament

Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

V-aţi gândit vreodată că darul cel mai de preţ pe care îl puteţi oferi cuiva este o parte din timpul vostru? Anul acesta, programul educaţional “Ajungem mari” lansează un apel la voluntariat către cei care vor să le dăruiască copiilor din centrele de plasament timp şi cunoştinţe, pentru a-i ajuta să ajungă oameni mari, responsabili şi independenţi.

Copiii din centrele de plasament au nevoie de educaţie, încurajări, motivaţia să ţintească mai sus, prieteni şi modele. De aceea, apelul la voluntariat se adresează tinerilor cu vârsta de peste 16 ani şi adulţilor din toate domeniile, persoane cu iniţiative, responsabile şi implicate, spontane şi dornice să facă mici minuni pentru copiii din centre. Nu este necesar ca voluntarii să posede experienţă de predare pentru că înainte de începerea activităţilor în centre participă la un training în care învaţă despre nevoile copiilor şi cum să lucreze cu ei.

Voluntarii merg săptămânal în centre de plasament, în echipe de câte doi, şi îi învaţă pe copii ce îi pasionează, prin metode non-formale şi multă joacă.

Înscrierea la programul de voluntariat se face până pe 10 februarie, prin completarea unui formular online pe site-ul https://goo.gl/forms/1U894xSmu5wL9ql02. Programul “Ajungem mari” susţine educaţia copiilor din centre de plasament şi medii defavorizate.

Citit 1057 ori Ultima modificare Vineri, 03 Februarie 2017 19:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.