Învaţă să te iubeşti pe tine însăţi!

Învaţă să te iubeşti pe tine însăţi!
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Diferenţa cea mai des întâlnită între femei şi bărbaţi este cea referitoare la capacităţile afective: fetele sunt mai emoţionale, bărbaţii nu plâng, nu arată că suferă etc.

Marea majoritate a femeilor pe care le cunosc, fie ele rude, prietene, cunoştinţe sau cliente de la cabinet, obişnuiesc să "îşi dea sufletul" pentru orice, pentru oricine. Totul pleacă din nevoia de a iubi şi de a fi iubite. Dar oare, se iubesc ele pe ele însele?

În rândurile următoare o să încerc să explic pe scurt care sunt paşii necesari ca să ajung să fiu bine cu mine, să mă iubesc, să fiu deschisă spre această aventură minunată numită viaţă.

| Să mă cunosc, să ştiu care sunt capacităţile şi limitele proprii. Un exerciţiu bun este cel în care alcătuiesc o listă cu ceea ce îmi place, cu dorinţele proprii. Pare simplu, dar oare chiar puteţi să definiţi cu claritate ceea ce vă doriţi pentru voi, nu pentru copil, soţ etc.?

| Să știu defectele și calitățile mele, să pot vorbi despre ele fără lamentări sau laude.

| Să te cunoşti este doar prima etapă. Dacă ştii cine eşti, bine ar fi să te accepţi. O bună stimă de sine nu înseamnă lipsa defectelor.

| Sinceritatea cu propria persoană este esenţială. Să recunosc în primul rând faţă de mine că sunt tristă, că îmi este teamă.

| Să fac pace cu cel mai mare critic al meu – eu însumi.

| Să accept că uneori pot să eşuez. Un eşec poate fi doar o etapă în progresul meu. Uneori, societatea noastră este ipocrită când vine vorba de eşecuri – sărbătorim un succes fără să amintim eşecurile, ratările care îl preced. Dar oamenii care au reuşit au început de multe ori prin a eşua. Eşecurile pot fi nişte surse de informare foarte bune despre noi înşine. Putem să tragem multe învăţăminte din eşecuri şi nu să le luăm ca dovezi de incapacitate.

| Să pot să spun ceea ce gândesc, ce simt, respectând în acelaşi timp ceea ce gândeşte, vrea, simte celălalt. Să învăţ să spun nu.

| Să mă iubesc pe mine. Dacă eu nu mă iubesc pe mine, cum pot oare eu să iubesc pe altcineva?! Să am grijă de mine, să îmi cunosc nevoile, să pot să mă răsfăţ din când în când.

O femeie poate avea multiple roluri în această viaţă – de soţie, mamă, fiică, prietenă etc. Dar, să nu uite să fie EA!

Citit 2193 ori Ultima modificare Vineri, 10 Martie 2017 19:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.