250 de gălăţeni "se bat" pe un taxi

250 de gălăţeni "se bat" pe un taxi
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Conform normativelor în vigoare, patru taxiuri sunt suficiente pentru o mie de locuitori, ceea ce face ca Galaţiul să nu poată avea un număr mai mare de 1.000 de maşini cu licenţă pe acest segment de servicii. O susţin reprezentanţii municipalităţii, care precizează că acordarea licenţelor poate fi reluată periodic, fără ca numărul maxim să poată fi depăşit.

"Ar însemna să încălcăm legea, să avem mai multe taxiuri. Periodic se reiau procedurile de atribuire, cum s-a făcut recent cu cele 23 de licenţe, care pot deveni „vacante” din diverse cauze", ne-a precizat marţi, 4 aprilie, Laurenţiu Jalbă, şeful Serviciului Utilităţi Publice din cadrul Primăriei Galaţi.

În urmă cu câteva săptămâni, Primăria Galaţi anunţa deschiderea procedurii de atribuire a 23 de autorizaţii taxi disponibile din totalul de 1.000 de autorizaţii taxi aprobate de Consiliul Local prin HCL 74/1.03.2016, ceea ce ar trebui să determine, teoretic, o creştere uşoară a numărului de taxiuri din oraş. Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei, Raluca Ardean, în scriptele Primăriei figurează ca autorizaţi, în prezent, o mie de taximetrişti. Dacă aceştia din urmă s-ar putea considera suficienţi, din lipsă de concurenţă, mai cu seamă în orele de vârf, în zilele de sărbătoare sau în condiţii meteo nefavorabile, nu acelaşi lucru l-ar putea spune şi gălăţenii care au de ales între transportul în comun şi această variantă de deplasare şi care nu de puţine ori au fost în situaţia de a nu putea obţine o comandă la niciunul dintre dispeceratele existente.

Citit 2656 ori Ultima modificare Marți, 04 Aprilie 2017 18:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.