ANRE: Protejarea clienţilor vulnerabili

ANRE: Protejarea clienţilor vulnerabili
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Persoanele cu venituri reduse şi cele cu probleme de sănătate pot fi declarate consumatori de gaze vulnerabili şi trebuie să beneficieze de asistenţă suplimentară din partea furnizorului, informează Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Prin consumator vulnerabil se înţelege orice consumator casnic care, din motive de boală, vârstă, sărăcie sau alţi factori, ar trebui să beneficieze de servicii adiţionale.

Criteriul de selectare pe baza venitului scăzut se aplică în funcţie de salariul minim pe economie stabilit prin Hotărâre de Guvern.

Consumatorii vulnerabili cu datorii trebuie să fie protejaţi de la deconectare de către furnizorii lor, prin reeşalonarea datoriilor.

Alte servicii acordate de către furnizori consumatorilor vulnerabili sunt: repoziţionarea contoarelor pentru o citire mai uşoară, sisteme de parolare pentru recunoaşterea reprezentanţilor furnizorului, servicii adiţionale pentru consumatorii cu probleme auditive şi de vedere sau cu alte deficienţe.

Citit 1971 ori Ultima modificare Marți, 31 Octombrie 2017 15:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.