Cei cinci pentru postul de adjunct la Inspectoratul Şcolar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* „Profesorii propuşi nu fac parte din niciun partid”, spune şeful ISJ *

„Nu am reuşit să-l conving pe domnul Dudău să renunţe la decizia de a demisiona, aşa că va trebui să luăm o decizie în ceea ce priveşte ocuparea postului de inspector general-adjunct”, ne spune inspectorul general Doruleţ Resmeriţă.

Acesta susţine că a discutat cu cinci persoane care sunt directori sau inspectori şi care ar putea ocupa postul vacantat,  dar nu a vrut să dezvăluie deocamdată numele lor.

„Profesorii propuşi nu fac parte din niciun partid. Special am vrut să fie independenţi. Le-am dat timp de gândire câteva zile, pentru că e o decizie destul de  grea. Va fi o numire politică, pentru că PD-L girează pentru ei, de aceea, dacă se va schimba guvernarea, vor fi consideraţi «portocalii» şi este posibil să-şi piardă postul. Şi pe cel de general-adjunct şi pe cel de director sau inspector pe care-l deţin în prezent. Aştept să-mi spună fiecare dintre ei ce a decis, pentru a putea lua la rândul meu o hotărâre” a mai declarat şeful ISJ Galaţi.

Citit 1537 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.