Staţiile de autobuz, adevărate locuri de îngheţat

Staţiile de autobuz, adevărate locuri de îngheţat
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Gerul din ultimele zile ne face să fim atenţi la lucruri care până mai ieri nici nu contau, ca, de pildă, proiectul staţiilor Transurb. Construite în urmă cu mai bine de zece ani, staţiile Transurb sunt adevărate locuri de îngheţat. Panourile din sticlă nu sunt proiectate a se întinde de jos, de la pantofi şi până deasupra capului, ci de pe la genunchi. Rezultatul? Pe ger mare şi mai ales cu vânt, ca acum, frigul îţi „taie” picioarele, pur şi simplu! Iar dacă ai ghinionul de a nimeri într-o staţie în care „pereţii” din sticlă sunt sparţi sau lipsesc cu desăvârşire, atunci ai toate şansele să îngheţi, aşteptând autobuzul! Sigur, cod galben de ger nu primeşte Galaţiul decât o dată la câteva ierni, dar chiar şi aşa, autorităţile ar putea lua în calcul modernizarea proiectelor staţiilor Transurb şi chiar ceva sancţiuni pentru firmele de publicitate care le au în concesiune şi care nu le îngrijesc, înlocuind sau reparând acolo unde este cazul!…
Sperăm ca iniţiativa modernizării staţiilor va fi abordată, alături de cea de înfiinţare a unora noi (acolo unde nu există – situaţii deja semnalate de Viaţa liberă) măcar în acest an; dacă nu din grijă faţă de cetăţeni, măcar pentru că ne aflăm în an electoral…

Citit 1975 ori Ultima modificare Luni, 30 Ianuarie 2012 12:43

6 comentarii

  • postat de Renegatul
    Sâmbătă, 04 Februarie 2012 04:59
    Cel mai frumos ar fi sa facem si noi cum sunt la altii, daca tot se copiaza noi tipuri de taxe si impozite ca prin alte parti, de ce n-am copia si noi stiluri de constructii ca de exemplu statii de autobuz/tramvai cu incalzire numai pe timpul iernii, usor de instalat si usor de intretinut? Daca vrea domn' primar ii execut eu tot sistemul. Cu alte cuvinte tot ce tine de administratia primariei este la pamant, toate reptilele preistorice au ramas la putere si-i doare-n cot de restul, trebuie facuta o revolutie locala si schimbata si reorganizata toata administratia locala in frunte cu primarul senil niciolaie.
    0
    0
    Raportează
  • postat de Calator revoltat
    Joi, 02 Februarie 2012 13:46
    Foarte adevarat tot ce s-a relatat in cele 4 comentarii ! As vrea sa ma "plang" si eu ... frigul crancen din tramvaiele 39 si programele care de obicei nu se respecta ... Chiar astazi , in statia de la spitalul Sf. Andrei , am asteptat traseul 17 care ar fi trebuit sa vina la ora 11:53 si am plecat eu din statie la 12: 23 si nu trecuse nici macar cel care ar fi trebuit sa ajunga la 12:21 ... Natura serviciului ne obliga sa mergem pe jos, prin frigul dat de mama natura si cred ca nu ne mai permitem sa tremuram in statii asteptand mijloacele de transport care cateodata nu apar nici macar intarziate , in conditiile in care am abonament pe doua trasee ...
    0
    0
    Raportează
  • postat de Cristian
    Marți, 31 Ianuarie 2012 11:06
    Statiile nu sunt o problema majora. Cred ca nu oti vrea statii inchise. Chiar de ar fi din cap pana in picioare, tot te ia frigul pentru ca e frig!
    Problema reala este, cum a scris si crt, este faptul ca in mijloacele de transport nu este cald. Nu se cer temperaturi de sauna, ca nu e sanatos sa stai in 20 de grade cu pufoaica pe tine si apoi iar la rece, dar macar sa nu ingheti in tranzitul prin oras.
    Cum si vara ar fi normal sa se dea drumul la aerul conditionat, caci autobuzele acelea galbene de pe 102 nu au decat doua mici gemulete. Ele sunt prevazute sa mearga cu aer conditionat, dar din economie de combustibil, oamenii sunt transportati in conditii inumane. Este cald de te sufoci(la propriu), mai ales la temperaturi de 40 de grade cum au fost in ultimele veri. Si asta o spun fiind tanar, de 26 ani. Dar un om la 50 de ani? Dar un pensionar cum suporta sauna aia din autobuze?
    Alta e nesimtirea in ceea ce priveste transportul public si nu statiile!
    0
    0
    Raportează
  • postat de crt
    Marți, 31 Ianuarie 2012 09:47
    Faptul ca ingheti in statie, e o nimica toata, spre exemplu, pe traseele 19 si 20 daca autobuzele care trec prin statii sunt modelul MAZ (autobuzele albe,mari, compartimentate cabina sofer si restul populatiei) ingheti in autobuz la orice ora vrei. De ce ? Simplu...soferii sunt mult prea nesimtiti si nu dau drumul la aeroterme pentru pasageri, dar in cabina lor este o caldura de nu iti poti imagina. Cand ii vezi ca ei stau doar in camasa/pulover, iar tu ingheti in partea cealalta iti vine sa iti iei campii.
    Pentru cei de la VLG, poate ar trebuie sa va plimbati un pic pe aceste trasee dimineata (spre exemplu) si sa faceti un articol.
    0
    0
    Raportează
  • postat de GALATEAN
    Luni, 30 Ianuarie 2012 11:54
    sa va mai spun cate ceva despre statii: tramvaiul 7 are una dintre stati exact pe trecerea de pietoni. Asta se intampla in ic frimu pe str.basarabiei fata in fata cu ecosalul. Traseul nr. 8 care face piata centrala--- bzinul nou,are pe placute din fata si lateral O MARE TAMPENIE acolo scrie p---ta centrala ----ic frimu. deci o mare prostie.soferii dupa autobuze si vatmanii NU SUNT EDUCATI, NU AU NICI CEL MI BUN SIMT. de mai mule ori am alergat sau am vazut alerganduse dupa mijloacele de trans. si iei inchid usile in fata omului. RUSINE SA VA FIE SI CONDUCERII SI CELOR CARE LUCREAZA ACOLO.
    0
    0
    Raportează
  • postat de cineva
    Luni, 30 Ianuarie 2012 08:46
    ca tot veni vorba poate fac ceva si tembelii de la transurb cu traseele 9 si 104 ca pe vremea asta nu iti convine sa astepti 35 de minute un autobuz si cand vin sa vina aproape lipite si 9 si 104.......sunt zile in care astepti si mai mult.....
    0
    0
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.