Doiniţa Covurluiului, pe scena Târgului de Crăciun

Doiniţa Covurluiului, pe scena Târgului de Crăciun
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Dacă iubiţi muzica populară românească şi vă doriţi să-i vedeţi, ascultaţi şi aplaudaţi pe cei mai tineri artişti ai oraşului, atunci mergeţi duminică, 3 decembrie, la Târgul de Crăciun ”Poveste de iarnă” 2017, eveniment care se desfăşoară pe platoul central din fața Casei de Cultură a Sindicatelor.

Potrivit informării transmise de Primăria municipiului Galaţi, duminică, de la ora 17,00, ansamblul folcloric „Doinița Covurluiului” va oferi un spectacol pe scena amenajată în cadrul Târgului de Crăciun. Vor cânta pentru dumneavoastră soliştii Carmen Teodorașcu, Violeta Popa, Nicușor Ioniță şi Mandola Munteanu.

Reamintim că de organizarea evenimentului Târg de Crăciun ”Poveste de iarnă” 2017 se ocupă SC Forward Music Agency București care a câştigat achiziţia publică lansată de Primăria municipiului Galaţi. Valoarea totală a contractului este de 199.401 lei fără TVA.

Citit 2463 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Decembrie 2017 15:35

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.