Gabriel Kolbay

Gabriel Kolbay

Sute de polițiști și jandarmi ne păzesc, în minivacanța de Sfânta Maria

Sâmbătă, 12 August 2017 13:05 | Publicat în SOCIETATE
Peste 200 de polițiști și mai mult de 100 de jandarmi gălățeni, alături de colegi de-ai lor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău sunt însărcinați cu asigurarea ordinii publice, în Galați, în minivacanța de Sfânta Maria, care începe astăzi și se termină în seara zilei marți, 15 august. Totul, pentru ca gălățeanul civilizat și pașnic să se poată bucura, în tihnă, de diversele manifestări organizate în aceste zile. Nu vor lipsi de pe străzi polițiș ...

Cald și soare, astăzi și mâine, la Galați

Sâmbătă, 12 August 2017 12:45 | Publicat în SOCIETATE
Va fi și astăzi din cale afară de cald. Administrația Națională de Meteorologie (ANM)  informează că, la Galați, temperaturile vor ajunge, la orele amiezii, la 35 de grade Celsius. Vântul abia dacă se va face simțit, în condițiile în care va bate cu doar cinci kilometri pe oră. Umiditatea este, acum, de 62 la sută, iar ;ansele să plouă, în următoarele ore sunt nule. Nori s-ar putea ivi pe cer abia mâine, duminică, iar ploi de vară se anunță abia pe miercuri.   ...

ACCIDENT GRAV. Doi tineri au murit pe Faleza Superioară, în această dimineață

Sâmbătă, 12 August 2017 09:54 | Publicat în EVENIMENT
Doi tineri au murit, în această dimineață, pe Bulevardul Marii Uniri (Faleza Superioară), într-un accident auto. Un autoturism condus de un bărbat de 21 de ani a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani, potrivit informațiilor primite de la purtătorul de cuvânt al IPJ Galați, Andreea Rogojină.   Ambii șoferi, atât cel de 21 de ani al BMW-ului intrat pe contrasens, cât și cel al Skodei, au decedat, în urma im ...

Dom' primar, nu vrei mata să-ţi cauţi de drum?

Vineri, 11 August 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Dacă ar fi să numărăm primarii de comune din judeţul Galaţi care ar merită să câştige încă un mandat, nu cred că am avea nevoie de degetele de la ambele mâini. Socoteala e destul de simplă.Sunt 61 de toţi. Dintre aceştia, ar trebui să-i dăm la o parte, din prima, pe cei ajunşi demult la a treia tinereţe şi care rămân în funcţii nu ca să-şi ajute comunitatea, ci ca să-şi protejeze propriile afaceri sau măcar să se asigure că nu-şi mănâncă pensiile la puşcări ...

Din ce în ce mai multe maşini în trafic

Vineri, 11 August 2017 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Per total, în primele şapte luni ale anului s-au înmatriculat cu 69 la sută mai multe autovehicule decât în aceeaşi perioadă din 2016. Vorbim despre o creştere a numărului de maşini înscrise în traficul naţional cu 350.780. Dintre acestea, aproape 90 la sută sunt la mâna a doua. Multe dintre ele, mai vechi de zece ani încă de la înscrierea în traficul din ţara noastră. A crescut, însă, în acest an, nu doar numărul înmatriculărilor de maşini second-hand, ci şi al î ...

Cât s-a irigat, până acum, în Galaţi

Vineri, 11 August 2017 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Fermierii gălăţeni au irigat mai puţin, în acest an, în comparaţie cu 2016, informează Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF). Vorbim, bineînţeles, despre fermierii din Lunca Prutului şi cea a Siretului, cei care au acces la sistemul de irigaţii prin care ANIF livrează apă. Nu-i putem la socoteală, aici, nici pe legumicultorii care îşi udă culturile din solar cu apă din fântâni (adică aproape toţi) şi nici pe fermierii care au culturi în câmp, dar pe c ...

BANI pentru procesatorii de produse agricole

Joi, 10 August 2017 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Oamenii de afaceri gălăţeni sunt invitaţi să depună, online, la AFIR, în perioada 1 august - 31 octombrie, proiecte pe Schema GBER aferente Submăsurii 4.2 - Sprijin pentru procesarea produselor agricole. Bugetul total, disponibil la nivel naţional, al submăsurii este de 70 milioane de euro, iar banii se pot atrage pentru finanţarea proiectelor de investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, în vederea obţinerii de produse neagricole. Cine ar putea atrage banii? Pr ...

Ultimele SĂRBĂTORI ale acestui an bisericesc

Joi, 10 August 2017 14:30 | Publicat în SOCIETATE
Săptămâna viitoare sunt două sărbători mari pentru creştinii ortodocşi. Marţi, 15 august, se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare. A doua zi, se slujeşte din nou în biserici, pentru Sfinţii Brâncoveni. Următoarea mare sărbătoare va fi Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul, pe 29 august, care va fi ultima sărbătoare mare din acest an bisericesc. În Biserica Ortodoxă Română, anul bisericesc începe pe 1 septembrie. ...

Ucis de ziua sa, după ce şi-a văzut copiii decapitaţi | ”Prinţul aurului”, sărbătorit săptămâna viitoare

Joi, 10 August 2017 10:00 | Publicat în SOCIETATE
"N-a fost numai domn al ţării Româneşti, a fost dispunătorul - într-un anumit moment - de soarta românilor de pretutindeni", scria Nicolae Iorga, despre Constantin Brâncoveanu, domn care a fost canonizat, împreună cu fiii săi, în 1992, de către Biserica Ortodoxă Română. De atunci, în ultimii 25 de ani, Brâncovenii sunt sărbătoriţi de creştinii-ortodocşi pe data de 16 august. Una dintre întrebările fireşti, în acest caz, este: cum a ajuns un lider medival, împreună c ...

IAR 93 de la Bălăbăneşti, o epavă vandalizată

Miercuri, 09 August 2017 15:00 | Publicat în SOCIETATE
Avionul IAR 93 a ajuns la Bălăbăneşti prin grija mai multor oameni. Unul dintre ei, fost preot la Bălăbăneşti, colonel de aviaţie în rezervă, a avut ideea şi a identificat posibilitatea, ne spune profesorul Nicolae Pământ, istoricul locului. Avionul IAR 93, adus de la o unitate din Câmpia Turzii, avea, la acel moment, valoarea de inventar de 2.600 de lei. Avionul a fost adus şi ancorat pe nişte blocuri de piatră, la intrarea în comună. Locul n-a fost pregătit în niciun fel ...
Pagina 5 din 423