"N-a fost numai domn al ţării Româneşti, a fost dispunătorul - într-un anumit moment - de soarta românilor de pretutindeni", scria Nicolae Iorga, despre Constantin Brâncoveanu, domn care a fost canonizat, împreună cu fiii săi, în 1992, de către Biserica Ortodoxă Română. De atunci, în ultimii 25 de ani, Brâncovenii sunt sărbătoriţi de creştinii-ortodocşi pe data de 16 august.
Una dintre întrebările fireşti, în acest caz, este: cum a ajuns un lider medival, împreună cu fiii săi, în calendarul ortodox de astăzi şi de ce?
Constantin Brâncoveanu a domnit, în Ţara Românească, vreme de 26 de ani, din 1688 până în 1714. Până să ajungă, însă, pe tron, a urcat scara ierarhică a dregătoriilor, fiind mai întâi paharnic, apoi logofăt, postelnic, mare spătar şi mare logofăt. Părinţii săi, boierii Papa şi Stanca Brâncoveanu, i-au susţinut ascensiunea şi înscăunarea. La fel au făcut şi alţi boieri care nu mai doreau pe tronul Ţării Româneşti un Cantacuzino.
La momentul urcării lui Constantin pe tron, în Ţara Românească aveau interese trei imperii: Habsburgic, Otoman şi Ţarist. Iar domnul trebuia să ducă o politică echilibrată. Servirea intereselor uneia dintre marile puteri şi neglijarea celorlalte putea fi periculoasă. Credinţa era un instrument prin intermediul căruia marile puteri puteau controla mai bine populaţia locală. Normal ar fi fost ca otomanii să vrea să împingă mai departe graniţele islamului, iar habsburgii, pe cele ale catolicismului. În acest condiţii, Brâncoveanu reuşeşte să menţină majoritar cultul ortodox.
Provocările funcţiei erau, însă, multiple. Domnul trebuia să menţină şi un echilibru intern şi să prevină comploturile boierilor locului, mai ales că aceştia aveau o aplecare către astfel de acţiuni. În plus, tot domnul trebuia să poată strânge suficienţi bani pentru proiectele sale. Parte dintre istorici sunt de părere că tocmai prin metodele prin care a strâns bani i-a supărat Constantin Brâncoveanu pe turci. Anume, domnul Ţării Româneşti ar fi pus biruri suplimentare şi ar fi bătut monedă, lucruri pe care statutul său de vasal nu i le-ar fi permis.
Că a avut bani, mai mulţi probabil decât era obişnuit pentru un domn al Ţării Româneşti al vremii, reiese şi din faptul că turcii îi spuneau Altîn Bei, adică "prinţul aurului".
Mai mulţi oponenţi de la Constantinopol, dar şi un boier pământean, Toma Cantacuzino, trecut de partea ruşilor, i-au convins până la urmă pe turci să-l înlăture pe Constantin Brâncoveanu din scaun, deoarece acesta s-ar fi făcut vinovat de trădare. În martie 1714, averile îi sunt confiscate de turci, iar familia lui Brâncoveanu este dusă la Constantinopol şi închisă în temniţele din Edicule, închisoarea celor şapte turnuri.
Domnul nu avea să se mai întoarcă în ţara pe care o condusese vreme de mai bine de un sfert de secol.
Ucis de ziua sa, după ce şi-a văzut copiii decapitaţi
Brâncovenii au fost aduşi la lstanbul, torturaţi şi, în ziua Adormirii Maicii Domnului, adică pe 15 august, când domnitorul Ţării Româneşti împlinea 60 de ani, decapitaţi. Primul scurtat de cap a fost ginerele şi sfetnicul său, Ianache Văcărescu. Aşa decisese sultanul. Au urmat, sub secure, fiii Domnului Ţării Româneşti, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei.
Potrivit unor surselor ale vremii, Matei, mezinul domnitorului, i-ar fi cerut tatălui să-i dea binecuvântarea să se lepede de credinţă şi să-şi trăiască tinereţea. Domnul Brâncoveanu i-ar fi refuzat dorinţa, văzându-şi astfel şi acest ultim fiu decapitat, înainte să fie, el însuşi, "scurtat de cap".
Ne-ar trebui un specialist în religie şi cultură islamică să ne ajute să înţelegem, mai exact, dacă turcii voiau să-i facă pe Brâncoveni doar să se lepede de credinţa în Hristos sau chiar voiau să îi şi convertească la Islam. Rămâne întrebarea: dacă îi considerau trădători şi demni de a fi ucişi, de ce i-ar fi vrut otomanii convertiţi la religia pe care ei o considerau sfântă şi nepătată?
Ce scrie Maria del Chiaro, secretarul Domnitorului
Maria del Chiaro, secretarul lui Constantin Brâncoveanu, este cel care a consemnat hotărârea cu care Constantin Brâncoveanu a ţinut la ortodoxie. Aceste texte au fost publicate, în 1929, în volum, în ţara noastră, cu o prefaţă a lui Nicolae Iorga. I-ar fi spus Constantin Brâncoveanu sultanului: "Împărate! Averea mea, cât a fost, tu ai luat-o, dar de legea mea creştină nu mă las! În ea m-am născut şi am trăit, în ea vreau să mor. Pământul ţării mele l-am umplut cu biserici creştineşti şi, acum, la bătrâneţe, să mă închin în geamiile voastre turceşti? Nu, Împărate! Moşia mi-am apărat, credinţa mi-am păzit. În credinţa mea vreau să închid ochii, eu şi feciorii mei". Apoi şi-a încurajat fiii astfel: "Fiilor, aveţi curaj ! Am pierdut tot ce aveam pe lumea aceasta pământească. Nu ne-au mai rămas decât sufletele, să nu le pierdem şi pe ele, ci să le aducem curate în faţa Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!".
