George Marinescu

George Marinescu

Prezență robustă pe Flancul Estic al Alianței Nord-Atlantice

Duminică, 03 Aprilie 2022 18:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Președintele Klaus Iohannis a transmis, duminică, potrivit hotnews.ro, un mesaj cu ocazia Zilei NATO, în care spune că „astăzi, mai mult decât oricând, NATO își dovedește relevanța ridicată prin protecția oferită statelor membre și cetățenilor acestora”. „Marcăm astăzi, ca în fiecare an, în prima duminică din luna aprilie, Ziua NATO. De data aceasta, însă, acest moment aniversar are loc într-un context de securitate deosebit, generat de agresiunea militară a Fed ...

Pandemia de COVID-19, la nivel național: Sub 1.500 de noi cazuri de infectare

Duminică, 03 Aprilie 2022 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 1.429 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, cu 745 mai puține față de ziua anterioară, 147 dintre acestea fiind ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Tot în ultimele 24 de ore au fost efectuate 6.156 de teste RT-PCR (2.981 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.175 la cerere) și 9.703 teste rapide antigenice. Până la data de 3 aprilie 2 ...

Bereştiul, un orășel aflat în „chinurile” transformării (FOTO)

Luni, 04 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în SATUL
În 1968, comuniștii au decis ca Bereștiul să fie oraș. În acele vremuri, localitatea număra peste patru mii de locuitori. ”Acum, scriptic, mai suntem circa trei mii, dar, odată cu noul recensământ, probabil că vom constata că am rămas doar ceva peste două mii”, spune Mihai Bejan, tânărul primar (32 de ani) ales în septembrie 2020, în timp ce utilajele răscoleau, joi, 31 martie, strada principală a așa-zisei urbe. Așa după cum am arătat în paginile cotidianului nostr ...

Florin Cîțu a demisionat de la conducerea PNL

Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 15:32 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Florin Cîțu și-a anunțat sâmbătă demisia de la șefia PNL, la doar șase luni de la instalarea în funcția de președinte al partidului, în contextul în care liderii partidului care l-au susținut au cerut schimbarea sa din funcție și organizarea rapidă a unui nou congres al PNL. El a făcut anunțul la sediul partidului, unde convocase o ședință a conducerii, boicotată însă de liderii liberali. "Aş fi vrut să îmi prezint demisia în faţa colegilor mei. Nu s-a putut, doar ...

O nouă investiție, la Muzeul de Științe ale Naturii

Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 07:38 | Publicat în CULTURA
Pe lângă noua seră de plante exotice, aflată în lucru, Consiliul Județean (CJ) Galați a pregătit o nouă investiție la unul dintre cele mai mari și mai iubite muzee din Galați, Complexul Muzeal de Științele Naturii “Răsvan Angheluță”, în cadrul unui proiect de peste trei milioane de euro. ”Investiția presupune lucrări majore de modernizare a întregului sistem de încălzire, climatizare și ventilare interioară, precum și de refacere a instalațiilor electrice. Mai mu ...

Spectacole din altă lume

Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 06:30 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Teatrul Mare (Bolșoi) din Moscova a anunțat vineri că va prezenta un balet „eroic” în sprijinul „operațiunii militare ruse” din Ucraina, toate veniturile urmând să fie donate familiilor soldaților ruși uciși în această ofensivă lansată la sfârșitul lui februarie, potrivit AFP. „Baletul Spartacus al lui Aram Khachaturian va fi prezentat pe 2 aprilie 2022 pe scena istorică Bolșoi”, se arată într-un comunicat al teatrului. „Bolșoiul va dona veniturile din acest s ...

Ipocrizia ”succesurilor” politice

Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Politica românească își devorează, rând pe rând, ”fiii”, asemenea titanului Cronos. Eșecurile electorale au făcut ca nu mai puțin de trei președinți ai celui mare partid politic, PSD, să fie debarcați, de urgență. Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta nu au supraviețuit prea mult în urma pierderii succesive a alegerilor prezidențiale de către social-democrați. De altfel, și Viorica Dăncilă, aruncată în mod straniu într-o bătălie pierdută dinainte, a a ...

Interes masiv pentru eficientizarea energetică

Vineri, 01 Aprilie 2022 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Cereri de finanţare în valoare de 500 de milioane de euro din bugetul total de 2,8 miliarde de euro al "Valului Renovării", componentă a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), au fost depuse, vineri, în prima oră de la lansarea proiectelor pentru eficientizare energetică şi securizare seismică, a anunţat Ministerul Dezvoltării. Potrivit unui comunicat, în conformitate cu reglementările şi ghidurile solicitantului publicate, au fost lansate apelurile de proiecte p ...

Pandemia de COVID-19, la nivel național: Din nou, în jur de 3.000 de cazuri de infectare

Vineri, 01 Aprilie 2022 19:33 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.921 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2, iar 346 dintre cazurile noi sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima infectare. Tot în ultimele 24 de ore au fost efectuate 9.657 teste RT-PCR (5.828 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 3.829 la cerere) și 20.607 teste rapide antigenice. Până la data de 1 aprilie 2022, la nivel național au fost prelucrat ...

ANAF a blocat decontări către oligarhi ruși

Vineri, 01 Aprilie 2022 20:00 | Publicat în Regional
ANAF a blocat un acreditiv pentru suma de 1.600.331,24 USD, emis de EximBank SA în beneficiul entității Metaloinvest Trading, controlată de Alisher Usmanov, dar și alte două acreditive în valoare totală de 3,1 milioane USD în favoarea unei firme controlate de Viktor Filippovich Rashniko. Informațiile au apărut în Monitorul Oficial, conform Hotnews.ro. Usmanov are interese în companii din domeniul minereurilor de fier și al oțelului, din domeniul mass-mediei și din domeniul inter ...
Pagina 266 din 512