Ipocrizia ”succesurilor” politice

Evaluaţi acest articol
(18 voturi)

Politica românească își devorează, rând pe rând, ”fiii”, asemenea titanului Cronos. Eșecurile electorale au făcut ca nu mai puțin de trei președinți ai celui mare partid politic, PSD, să fie debarcați, de urgență. Adrian Năstase, Mircea Geoană și Victor Ponta nu au supraviețuit prea mult în urma pierderii succesive a alegerilor prezidențiale de către social-democrați. De altfel, și Viorica Dăncilă, aruncată în mod straniu într-o bătălie pierdută dinainte, a avut zilele numărate la șefia aceleiași formațiuni politice. Mai nou, fosta profesoară de la Liceul Industrial din Videle, după o experiență la fel de inadecvată de aproape un an la BNR, a ajuns într-un partid nou, mai exact NOI, complet lipsit de notorietate. Nici ”mentorul” său teleormănean, Liviu Dragnea, nu se simte mai bine. După glumițe, pariuri cu mititei și un ”stagiu” la Rahova, acesta se străduiește, la rândul său, să revină pe o scenă politică pe care în prezent joacă alți agitatori naționaliști.

Nici zona de dreapta a politicii dâmbovițene nu a fost lipsită de ”succesuri”. Venit pe un val de entuziasm popular, Traian Băsescu și-a asumat, pe persoană fizică, creșteri de taxe și tăieri de salarii, pe vremea sălilor de sport construite în pantă. ”Marinarul” a capitalizat negativ măsurile de austeritate și a supraviețuit, cu greu, unei suspendări din cea mai înaltă funcție a statului. Totuși, nu a decis să își plimbe nepoții, așa cum ne ”amenința” într-o emisiune televizată. În plus, notițele lui Petrov despre colegii de facultate l-au cam scufundat, cel puțin din punct de vedere moral, pe comandantul ”Biruinței”. Nu în cele din urmă, ultima ”ispravă” aparține liberalilor. Pe același calapod, drept urmare a pierderii fotoliului de la Palatul Victoria, Florin Cîțu urmează destinul lui Ludovic Orban. Fără niciun fel de reținere, cei care îl adulau în urmă cu jumătate de an pe fostul bancher îl vor înlătura, în cel mai scurt timp, și de la conducerea partidului.

Departe de noi gândul că teatrul politic contemporan are în distribuție doar roluri de vestale sau de virgine. Totuși, toate aceste atitudini dau o măsură cât se poate de limpede a ipocriziei, ca să nu mai vorbim de o serie de carențe de caracter. Dacă moralitatea a cam devenit desuetă, poate ar fi mai util să realizăm că, în vremea acestor triste figuri ce ne populează destinele, am rămas tot mai puțini, fără paturi în spitale și cu toaletele în fundul curții.

Citit 1278 ori Ultima modificare Sâmbătă, 02 Aprilie 2022 00:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.