Moto: "fumez şi beau pe datorie...             (să mă ia naiba de tâmpit)...             vom fi (în viaţa următoare)             eu - gaz metan... şi tu - chibrit!"                                        (Iolanda Cremene)   Mamă, mai bine mă făceai fântână, să aibă unde veni îndrăgostiţii şi însetaţii şi ulcioarele mână de mână, unde să-şi facă vrăbiile cuiburi şi să cânte când vine o fată ...

Aşa trebuia să-i fi spus, dar mereu am uitat. Aşa trebuia să-i fi spus, dar nu ştiu de ce uitam totdeauna, când venea. Când venea, îmi lua minţile. Şi venea în fiecare secundă. Acum, nu mai vine. Nu mai vine, însă îmi aduc aminte ce trebuia să-i fi spus. Aşa trebuia să-i fi spus: "Dimineaţa, după ce (mi se) deschid ochii, cu faţa spre răsărit (spre răsăritul meu) îmi fac semnul crucii (crucea mea) şi îi mulţumesc celui de Sus (ori de Jos, că-i tot Una) pentru că m- ...

E frig...şi alergi pe catete,/ spre Marile noastre Duminici... vii parcă a ultima oară/ şi parcă ai ochii hercinici!... Găseşte o ipotenuză... (aşa ţi-am şoptit la-nceputuri)... şi tu ai crezut că triunghiul/ dreptunghic e sumă de fluturi, de fluturi salvaţi cu iubire/ în micile lor policlinici, cu toată mirarea şi mila/ din ochii tăi mari şi hercinici! Ai grijă, că nu totdeauna/ triunghiul drept are dreptate... alege o ipotenuză/ şi află mai multe pătrate!... E bine... ...

Mi-i de foarte scurtă durată bucuria de a crede că mă pot sui cu liftul la etajul şapte. Doamna driver al cutiei ostile de cărat ne/norociţi sare mai abitir decât o panteră, întinde mâinile (ca nişte ciomege) spre alcătuirea mea hâţânată din încheieturi şi se răsteşte de parcă aş fi tâlhar surprins la cutia cu bijuterii din dormitorul domniei sale: "Ho, stai aşa, nu te sui în cabina asta, nu se suie nimeni! uită-te mai atent la tine! nu vezi că eşti sănătos tun? ce ...

Chiar mi-i dor de Don Quijote/... (drept naiv şi sfânt!)... fără el, încep să moară/ morile de vânt, intră plânsu-n Rosinante,/ doliu-n cavaleri, casa-n lut şi lutu-n oale.../ n-ai cui să(-i) mai ceri preţ de-o vorbă, preţ de-o lance,/ preţ de-un simplu scut, să(-ţi) salvezi o Dulcinee/ din ne/cunoscut, să(-ţi) plăteşti o aventură/ şi să re/cunoşti pentru zei şi sclavi şi lacomi/ şi deştepţi şi proşti: am zvârlit războiu-n pace,/ pacea în război, i-am dat foc ...

Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu-mi pare rău că mi se pare prea lungă lipsa îndurării, mai ales că eu sunt vinovat, mai ales că, în asemenea condiţii, regretul este un mare păcat, cum zicea mama! şi, desigur, Dumnezeu mi-a dat de toate, să nu ajung la absenţa îndurării sale, să nu ajung să mă văicăresc în pustiu! mi-a dat, însă eu am aşteptat să-mi şi pună în traistă! că nu mai încăpeam în mine de atâta infatuare printre pă ...

Moto: „plecarea lor n-a fost plecare,             a fost aducere aminte             că suntem îngeri, fiecare             murdar de flăcări şi cuvinte”                                              (anonim folk)   Ne adunăm ca nişte năzdrăvani... (băieţi săraci şi veseli şi codane)... şi alergăm spre satul celălalt ca să mâncăm dulceaţă din borcane!   Bunica nu-i acasă, a plecat pe dealuri, ...

Dacă eşti bolnav "fără acte" şi vrei să urci în Spitalul Judeţean, intenţia îţi devine aventură, rişti chiar să ceri internarea, să fii în rând cu nesănătoşii. Pentru că, astfel, beneficiezi de o targă, de un cărucior, ţi se poate acorda o atenţie în plus. Dar, mai ales, ai şanse să nu te loveşti de înfumurarea şi de prostia liftierelor bătute în cuie în colţurile cu butoane ale acestor scule mari şi nevinovate. Liftierele sunt nişte femei oarecare, care au t ...

Acolo sunt copaci până la cer, sunt două stele perpendiculare şi-un câine pururi, căruia îi cer să-mi încolţească rana când mă doare!   Despre copaci pot spune că îmi dau tot ce nu vor să dea la fiecare: păsări şi lună până la pământ şi două stele perpendiculare!   Mă uit la câine, mă priveşte blând, nu vrea să muşte din durerea care îmi clocoteşte sângele curgând din două stele perpendiculare!   Stau sub copaci, am umbră pe cuvânt, am şi lumină bine ...

Şi doar am spus întotdeauna, dar nimeni nu m-a crezut niciodată: nu ştiu să am şi nu ştiu să păstrez nici o iubire! mi s-a dat cu vârf şi îndesat, cu asupra de măsură, cu nemiluita...însă nu stă la mine, fuge de mănâncă cerul şi pământul, fuge ca dracul de tămâie, fuge ca lumina când cel de sus trimite întunericul în control!...O deşteaptă (doamna 13) m-a convocat la umbra unui hectar de greieri, licurici şi nu-mă-uita să-mi arate Q.E.D... să mă înveţe ce tre ...