Toader Istode

Toader Istode

"Ţăranul fără faţă" de la Pleşa, ajutat de către oameni de bine

Luni, 16 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Trei colete expediate de o societate comercială din Vânători * Al patrulea, de la doamna Luminiţa Chiriţă, din Galaţi Cazul lui Ilie Racoviţă (54 de ani), din satul Pleşa, fost ceferist, desfigurat de o maladie cumplită, supus de către cotidianul nostru, în două rânduri, atenţiei cititorilor săi, scoate la lumină, subliniindu-i baza creştină, următorul adevăr: printre noi, neştiuţi, trăiesc nenumăraţi oameni care nu şi-au pierdut sufletul. Puternici, în primul r ...

Voineşti, mahalaua însetată de apă

Vineri, 13 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Ştefan Enache, zis Ţicnaliu, mecanic auto şi agricultor, cu domiciliul pe str. Trandafirilor, în centru: „Fac o pauză, după ce am cărat, cu Dacia, 1.000 de litri de apă. Ulucul de la cişmeaua lui Pricop Cornel, când m-am dus acolo, dimineaţă, era deja gol. Întorcând maşina, am plecat în viteză spre cealaltă sursă de apă - ulucul de la IRIC, unde se aflau, stând la rând, vreo 15-20 de căruţe încărcate cu butoaie şi bidoane mari, goale. Permiţându-mi-se să intru în ...

"Ţăranul fără faţă", ajutat de şapte gălăţeni

Miercuri, 11 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
  Oamenii i-au trimis bani, dar şi tot felul de produse farmaceutice care să-i mai ia din suferinţă   Articolul nostru despre Ilie Racoviţă (54 de ani), din comuna Bereşti-Meria, „Un ţăran din Pleşa a rămas fără faţă!”, publicat în ziarul de joi, 28 iunie, a avut pentru acest nefericit urmări benefice. De la oameni pe care nu-i cunoaşte a primit bani trimişi prin mandat poştal, să-şi cumpere alimente de prima necesitate, bandaje pentru faţa sa care ara ...

Demisie din Consiliul Local Bereşti-Meria

Luni, 09 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Fost om la înaintare, în comuna Bereşti-Meria, al Partidului Conservator, în anii de glorie ai lui Eugen Durbacă, George Dimache, licenţiat în Drept, înscris între timp în PSD, a candidat pentru un loc în Consiliul Local, pe lista acestei formaţiuni politice, într-o poziţie eligibilă. Fiind ales, a depus jurământul odată cu ceilalţi consilieri. Se ştia despre el că se afla în „cărţi”, ca rezervă însă, pentru ocuparea funcţiei de viceprimar. După şedinţa de con ...

De la Garvăn în toată lumea - Cetăţenie elveţiană câştigată cu Wilhelm Tell

Marți, 03 Iulie 2012 09:19 | Publicat în DIASPORA
Maria Sarău, profesoară şi scriitoare apreciată de cititori. Născută la Garvăn. Protejată de Dunăre. A locuit 39 de ani în Galaţi, oraş în care şi-a publicat cărţile. Stabilită în Elveţia. Şi-a depus dosarul de primire în Uniunea Scriitorilor, Filiala Sud-Est.   - Aţi trecut de partea Elveţiei, doamnă. - În decembrie 1999 urcam pentru prima oară, la 50 de ani, într-o aeronavă cu destinaţia Zurich. Invitată acolo de o româncă despre care, ca ziaristă, scr ...

Bereşti - Preţul porumbului, în urcare

Marți, 03 Iulie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Îngrijoraţi de perspectiva confruntării cu efectele unei secete ce ia amploare, localnici trecuţi prin multe la viaţa lor au curăţat piaţa agricolă de la Bereşti, ieri, la propriu, de porumbul-boabe adus la vânzare. Cine nu s-a grăbit s-a întors acasă cu golul. În decurs de o săptămână, preţul kilogramului de porumb a urcat cu 0,20-0,30 lei, ajungând la un leu. Fără umiditate, culturile aflate în vegetaţie au de suferit. Ofilirea plantelor îi pune pe ţărani pe gândur ...

Urmărire ca-n filme la Bereşti: Şapte poliţişti, prin pădure după un tâlhar

Marți, 03 Iulie 2012 00:00 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat certat cu legea a fost prins de poliţiştii din Bereşti după o cursă de câteva ore Comiţând imprudenţa de a se deplasa cu scuterul, noaptea, spre discoteca din Bereşti, dar fără cască de protecţie pe cap şi vestă reflectorizantă pe el, apicultorul T.F., din municipiul Roman, în vârstă de 31 de ani, aflat cu 110 stupi în pastoral, lângă Pădurea Branişte, este oprit de „băieţii” de la Poliţie şi sancţionat contravenţional („N-ai cască şi vest ...

OMUL FĂRĂ FAŢĂ - Distrus de o boală cumplită

Joi, 28 Iunie 2012 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Aflat, ca stare de sănătate, într-o situaţie cumplită, Ilie Racoviţă (54 de ani), din Pleşa, comuna Bereşti-Meria, părăsit de toţi, nu mai aşteaptă nimic bun de la viaţă. Nicio medicină din lume, oricât de avansată ar fi, nu-i poate reda faţa. În locul ochiului drept, mâncat pe dinăuntru complet - o excrescenţă înfiorătoare. Nasul, ca şi cum n-ar fi existat niciodată - s-a descompus, lăsând în loc o gaură, cartilagii şi carne vie. Gura l-a trădat şi ea. Nu m ...

Observator astronomic cu mâinile pe piept - Dinamită pentru Balinteşti

Marți, 26 Iunie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
Nisipăria de la Balinteşti urma să schimbe la faţă, acum peste trei decenii, o zonă tutelată de viticultură şi producţie agricolă cerealieră. Iniţial a fost gândită ca staţie de sortare/încărcare în vagoane a nisipului de aici, ce era destinat Combinatului Siderurgic Galaţi. Apoi urmau şi alte investiţii. Numai că aşteptatele locuri de muncă de tip industrial n-au mai venit. Schimbându-se vremurile, a decăzut şi nisipul. Astăzi nu-l mai solicită nimeni. Prima şarj ...

600 de lei pierderi la fiecare hectar de grâu

Luni, 18 Iunie 2012 00:00 | Publicat în SATUL
  După evaluările făcute de Nicu Calmuc, inginer la Ferma Francezului, din Slivna, suprafeţele cu grâu aflat în vegetaţie, în total 200 de hectare, se prezintă diferit de la o solă la alta. Tot grâul e pe Boteanu! „Avem parcele, ne-a spus dumnealui, spre care îţi este drag să te uiţi - însumează 30 de hectare. Sunt, fără să exagerez, de trei tone la hectar. În acelaşi timp, restul suprafeţelor ne trag în urmă cu producţii ce coboară către 500 de kilograme. Gr ...
Pagina 5 din 35