AMERICA îşi alege un nou preşedinte. Ce se întâmplă cu România, după ALEGERILE din SUA
Sâmbătă, 27 August 2016 12:30 | Publicat în ANALIZĂ
Pe 8 noiembrie 2016, americanii îşi vor alege un nou preşedinte, dintre miliardarul Donald Trump şi Hillary Clinton, fostă primă doamnă, fost senator şi fost secretar de stat sub conducerea lui Barack Obama. Indiferent de rezultatul alegerilor, anumite consecinţe se vor răsfrânge şi asupra statului român, în calitate de aliat al SUA, dar şi în calitate de gazdă pentru baze militare şi scuturi antirachetă.
Clinton vs Trump, un duel mai puţin echilibrat
Deşi, la început, eu ...
După tentativa de lovitură de stat - TURCIA, coşmarul geopolitic al Europei
Sâmbătă, 20 August 2016 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
Efectele tentativei de lovitură de stat din Turcia, din urmă cu o lună, se resimt dincolo de scena politică de la Ankara. Regimul Erdogan devine tot mai autocratic şi zeci de mii de opozanţi ai acestuia au ajuns în închisori, sub acuzaţia de a fi „guelişti”. Dincolo de asta, Turcia pare a fi la o răscruce de drumuri, iar cărarea pe care pare a fi tentată să o ia pare a se îndepărta tot mai mult de Uniunea Europeană (UE) şi de aliaţii tradiţionali din Occident.
Foşti ali ...
Atentat după atentat. EUROPA stă pe un butoi cu pulbere
Sâmbătă, 30 Iulie 2016 05:00 | Publicat în SOCIETATE
Frică, teroare, groază, şocant. Toate aceste cuvinte au devenit adânc întipărite în minţile europenilor în ultimul an. Nu mai puţin de 11 atentate au zguduit bătrânul continent, iar siguranţa a devenit doar un cuvânt din dicţionar.
Seria tragediilor a început în Turcia, la începutul anului (12 ianuarie), în zona istorică Sultanahmet, din Istanbul, unde un sirian de origine saudită, înregistrat ca refugiat, a luat viaţa a zece persoane şi a rănit alte 15. Potrivit preşe ...
Negocieri dure: CRIZA OȚELULUI a dat în clocot, la summitul UE - China
Sâmbătă, 16 Iulie 2016 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
"Uniunea Europeană nu este lipsită de apărare şi va folosi toate mijloacele pe care le are la dispoziţie" pentru a proteja industria oţelului, a declarat preşedintele CE, Jean-Claude Juncker * Dacă nu renunţă la politicile de dumping, China poate să-şi ia adio de la statutul de economie de piaţă
Dumpingul cu oţel chinezesc de pe piaţa europeană a fost subiectul care a încins spiritele la Summitul Economic UE - China, desfăşurat în perioada 12-13 iulie, la Beijing. Liderii ...
ANALIZĂ ELECTORALĂ 2008-2016 | Ce-au avut şi ce-au pierdut CANDIDAȚII la PRIMĂRIA Galaţiului
Luni, 13 Iunie 2016 11:00 | Publicat în ANALIZĂ
Voturi, acesta este răspunsul scurt şi realist la întrebarea din titlu. Voturi pe care candidaţii care, pe 5 iunie, au încercat să câştige fotoliul de primar al municipiului Galaţi le-au pierdut în cei patru ani trecuţi de la precedenta lor înfruntare electorală. Chiar dacă susţinerea lor s-a schimbat faţă de alegerile locale din 10 iunie 2012, trebuie să ţinem seama de faptul că votul pentru funcţia de primar al oraşului este unul mai degrabă nominal decât politic. Iată ...
Reacţie la preţurile de DUMPING: Sistem european de supraveghere a importurilor de oţel
Vineri, 06 Mai 2016 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
Măsura face parte dintr-un plan mai amplu de stăvilire a importurilor de oţel la preţ de dumping pe piaţa comunitară * "Nu ne confruntăm cu o criză de cerere sau de volum, ci ne confruntăm cu o criză generată de prăbuşirea preţurilor", a explicat Bruno Ribo, directorul general al ArcelorMittal Galaţi * Din cele 37 de măsuri antidumping la nivelul UE, 16 privesc China
Combinatul siderurgic gălăţean are şanse să revină, în al doilea trimestru al acestui an, pe un trend as ...
PIAȚA BANCARĂ | Peste două treimi din creditele de consum sunt în lei
Vineri, 29 Aprilie 2016 00:00 | Publicat în ANALIZĂ
Pe piaţa bancară gălăţeană, valoarea împrumuturilor destinate consumului a crescut la peste 971 milioane de lei * Pe de altă parte, apetitul pentru cheltuieli ar putea genera presiuni inflaţioniste, avertizează BNR * Cum se alege un credit de consum şi în ce condiţii puteţi renunţa la el dacă doriţi
Apetitul gălăţenilor pentru creditele de consum, în special al celor în lei, este în creştere, iar acest lucru se vede din „suplimentul” acestui tip de împrumuturi rap ...
Analiză/ Termoficarea şi centralele termice, între cifre şi lozinci (FOTO)
Miercuri, 20 Aprilie 2016 10:00 | Publicat în SOCIETATE
Am constatat în ultima perioadă cum, de ambele părţi ale urnei de vot, se practică cu îndârjire analiza sistemului de termoficare din Galaţi. Celor mai mulţi opinatori le găsesc justificarea interesului electoral imediat. Cu consecvenţă, inserează în atenţia publică texte de analiză care cuprind, din abundenţă, epitete şi cifre scoase din context. Coktailul este ucigaş pentru conceptul de analiză. Şi, în speţă, pentru termoficare.
Deşi, prin interesul stârnit, suntem ...
Analiza TERMOFICĂRII Galaţiului. Cum încălzim oraşul (III)
Miercuri, 13 Aprilie 2016 06:00 | Publicat în ANALIZĂ
CLICK AICI pentru Analiza TERMOFICĂRII Galaţiului: Cum încălzim oraşul (I)
CLICK AICI pentru Analiza TERMOFICĂRII Galaţiului: Cum încălzim oraşul (II)
După cum am arătat, reabilitarea sistemului de termoficare trebuie să pornească dinspre consumator înspre centrala termică. Începem cu măsurarea necesarului de energie printr-un audit energetic, optimizarea pierderilor prin termoizolarea blocurilor şi contorizarea individuală. Acest proiect ar dura trei ani şi s-ar ridica la ...
ANALIZA VL - Cu finanţele la vedere/ Conturile gălăţenilor au crescut cu 100 milioane de euro
Luni, 04 Aprilie 2016 08:00 | Publicat în ECONOMIE
*Incertitudinile economice au crescut apetitul pentru economisire, chiar dacă dobânzile practicate de bănci la depozite sunt departe de a fi încurajatoare
Chiar dacă dobânzile practicate la depozitele bancare sunt din ce în ce mai mici, gălăţenii nu par a-şi fi pierdut, totuşi, apetitul pentru economisire. Ce-i drept, o parte din acesta vine şi din incertitudinile pe care încă le mai ridică mediul economic. Astfel, în timp ce populaţia are tendinţa de a pune ceva „bani albi ...