Astăzi, PROCESIUNE cu Icoana Maicii Domnului de la Adam

Sâmbătă, 05 August 2017 11:11 | Publicat în EVENIMENT
Astăzi, de la ora 19,00, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Adam va porni, însoţită de preoţi şi credincioşi,  în pelerinaj de la biserica ,,Mavromol” către parohia „Precista". Străzile pe care va trece procesiunea și pe care circulația rutieră va fi îngreunată sunt: strada Mavramol, Nicolae Bălcescu, Brăilei, Prelungirea Traian și Roșiori. Peste noapte, icoana rămâne în biserica ,,Precista”, urmând ca mâine aceasta să fie dusă la ...

Rugăciune și tradiție, în Micro 17, de Sfântul Ilie

Sâmbătă, 22 Iulie 2017 14:00 | Publicat în SOCIETATE
Gălățenii și brăilenii adunați la închinare, joia trecută, de ziua Sfântului Ilie, au făcut ca biserica din cartierul Micro 17, care îl are ca ocrotitor pe marele prooroc, să fie neîncăpătoare. Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturgie în Altarul de vară, din curtea bisericii. Mai mulți tineri, voluntari în cadrul proiectului "Arta populară in mâinile copiilor " au susţinut un microconcert și toti cei prezenți au p ...

Slujbă de ziua singurului sfânt gălățean

Sâmbătă, 22 Iulie 2017 11:30 | Publicat în SOCIETATE
Creștinii ortodocși l-au sărbătorit, vineri, pe 21 iulie, pe Rafail, singurul sfânt din calendarul ortodox român care este originar din Galați. Chiar dacă numele de sfânt îi este completat cu cel al mânăstirii în care a trăit, Agapia Veche, trebuie amintit că Rafail s-a născut în locurile în care astăzi este cătunul Zimbru din comuna Bălăbănești. Acolo, la Zimbru, s-a clădit o mică biserică pe locul fostului schit dărâmat la cutremurul din 1940. Vatra monahală ...

Postul Adormirii Maicii Domnului

Joi, 20 Iulie 2017 11:00 | Publicat în SOCIETATE
În mai puţin de două săptămâni, luni, 31 iulie, se va lăsa sec pentru Postul Adormirii Maicii Domnului. Postul va dura două săptămâni, până la data praznicului, 15 august, cunoscut şi drept "Sfânta Marie Mare". În prima dintre cele două duminici din acest post va fi, însă, dezlegare la peşte, cu ocazia sărbătorii Schimbării la Faţă a Domnului. În sâmbăta dinaintea dezlegării la peşte şi în următorul weekend, adică pe 12 şi 13 august, vor fi doar dezlegări la u ...
Trei scandaluri privind comportamentul homosexual al unor preoţi, printre care şi un episcop, au apărut în spaţiul public în ultimele săptămâni, în condiţiile în care Biserica Ortodoxă Română (BOR) susţine modificarea Constituţiei României pentru a împiedica legalizarea uniunii civile între persoanele de acelaşi sex. Mai multe scandaluri privind întreţinerea de relaţii homosexuale cu minori, în care sunt implicaţi preoţi ortodocşi, au fost tratate detaliat în ulti ...

O biserică din cărămidă o îmbracă pe cea veche, din lut

Miercuri, 31 Mai 2017 09:30 | Publicat în SATUL
Biserica din satul Crăieşti renaşte. Sfântul lăcaş de rugăciune "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril", construit din pământ, în urmă de mai bine de o sută de ani, i-a văzut, îngenuncheaţi în faţa altarului, la rugăciune, nu doar pe gospodarii de astăzi ai satului, ci şi pe părinţii şi, probabil, pe bunicii lor. Păcat ar fi fost să se dărâme aşa o biserică! Totodată, periculos ar fi fost să mai vină cine ştie câtă vreme oamenii la slujbe, sub acelaşi acoperi ...

Hram la Biserica "Sf. Antim"

Marți, 02 Mai 2017 09:00 | Publicat în SOCIETATE
A fost hram, duminica trecută, la biserica "Sfântul Mucenic Antim", de pe bulevardul Milcov, care asigură asistenţă spirituală pentru aproape 4.000 de credincioşi din Micro 13B şi Micro 38. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, cel care - impresionat de devotamentul femeilor care contribuiau la construcţia bisericii - a hotărât, în 1994, ca al doilea hram al bisericii să fie "Sfintele Femei Mironosiţe", sărbăt ...

Sărbătoarea de suflet a tecucenilor

Joi, 27 Aprilie 2017 00:00 | Publicat în SOCIETATE
Sute de oameni au participat la slujba oficiată de Înalt Prea Sfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în Catedrala "Sfântul Gheorghe" din centrul oraşului Tecuci. Trebuie menţionat faptul că tecucenii au biserici ocrotite de Sfântul Gheorghe de mai bine de trei secole şi jumătate. La finele săptămânii trecute, a fost rândul tecucenilor să îşi sărbătorească ocrotitorul spiritual. S-a slujit cu fast în catedrala din parcul amenajat în centrul oraşului, du ...
Vineri, 21 aprilie, în ciuda frigului, aproximativ 1.000 de oameni au stat la coadă pentru a lua apă sfinţită de la Izvorul aflat sub altarul Biserii "Buna Vestire" din Brăila. În fiecare an, de Izvorul Tămădurii, zeci de gălăţeni merg în oraşul vecin pentru apa sfinţită, cunoscută în întreaga ţara ca fiind făcătoare de minuni. Şi anul acesta, ca şi în trecut, pelerinii au venit cu noaptea în cap pentru a fi siguri că ajung la izvor. "Am stat de la ora 1,30 noaptea. E ...
În jurul Bisericii “Sfinţii Trei Ierarhi” din Mazepa II s-au strâns, de ani buni, oameni care îmbină slujirea altarului, cu milostenia şi educaţia. Toate, făcute la timpul lor şi cu rigurozitate, sub coordonarea părintelui paroh Lucian Pietroaia, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Dunării de Jos şi a părintelui consilier Ionel Rotaru. Ieri, în zi de mare sărbătoare, prilejuită de praznicul Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie de Dumnezeu Cuvântătorul şi I ...
Pagina 4 din 31