Când o fi mers primarul ultima dată cu trenul?

Marți, 20 Noiembrie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Galaţiului îi merge rău. Nu o să intru aici în detalii privind economia, investitorii, de ce se duc altundeva şi la noi nu vin etc. Am tot scris de ne-am plictisit despre lipsa infrastructurii, despre şoselele care nu există, podul care nu există şi aeroportul care nu există. Problema este că nici de biata infrastructură aia care există nu avem grijă, iar izolarea faţă de orice alt punct de pe harta României creşte şi ea, exponenţial. Să luăm, de exemplu, trenul. Un mijloc ...

Cum trece CFR-ul la ora de iarnă

Sâmbătă, 27 Octombrie 2018 09:00 | Publicat în EVENIMENT
CFR Călători informează că trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare. În noaptea 27/28 octombrie, când ora 4,00 devine ora 3,00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4,00 vor pleca la orele din Mersul trenurilor în vigoare. Trenurile aflate în circulaţie după ora 4,00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoa ...

Galaţiul nu mai are tren direct cu Litoralul

Marți, 11 Septembrie 2018 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Trenurile companiei CFR Călători din programul "Trenurile Soarelui 2018" au circulat până duminică, 9 septembrie, inclusiv. De luni, capacitatea de transport pe calea ferată a fost adaptată cerinţelor din extrasezon. Pentru gălăţeni, acest lucru se traduce prin faptul că nu vor mai avea la dispoziţie trenul direct către Constanţa, care a circulat pe perioada verii. Începând din 10 septembrie, gălăţenii care vor să ajungă pe Litoral cu trenul pot alege una dintre cele trei v ...

CFR îşi repară vagoanele de călători

Joi, 16 August 2018 12:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
CFR Călători informează că au fost atribuite patru acorduri-cadru de achiziţie "Servicii de reparaţie planificată tip RTG la vagoane de călători", cu o valabilitate de 24 de luni, pentru 371 de vagoane de călători, în sumă de 240 milioane lei. În prezent, compania are în circulaţie în compunerea trenurilor de pasageri, întreg parcul de material rulant disponibil din punct de vedere tehnic pentru circulaţie, în vederea preluării afluenţei de călători înregistrată în ult ...

TRAGEDIE | Adolescentă spulberată de accelerat

Luni, 13 August 2018 18:00 | Publicat în SOCIETATE
O tânără de numai 17 ani a avut parte de un sfârşit extrem de violent duminică seară, 12 august 2018, în apropierea gării din Tecuci. Fata ar fi fost victima unui accident în momentul în care a vrut să traverseze calea ferată, printr-un loc aflat în apropierea centurii municipiului. "Potrivit cercetărilor la faţa locului, efectuate de poliţiştii de la Transporturi, a rezultat că tânăra s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure şi a fost lovită de tren ...
Ministrul Transporturilor, Lucian Şova, a anunţat că va sesiza procurorii pentru a investiga de ce s-a ajuns ca "din 1.200 de vagoane pe care CFR Călători ar trebui să le aibă în trafic, are doar 800 de vagoane" şi a apreciat că situaţia "frizează asasinatul economic". "Din 1.200 de vagoane pe care CFR Călători ar trebui să le aibă în trafic, are doar 800, deci lucrează cu două treimi din parcul său, lucru generat de nesusţinerea activităţilor de reparare a vagoanelor la ...

Modificare pe ruta CFR Galaţi - Mărăşeşti

Sâmbătă, 28 Iulie 2018 14:00 | Publicat în EVENIMENT
CFR Călători Galaţi informează că, începând cu data de 1 august, trenul Regio 7565 Mărășești – Galați va avea oprire în Halta Malul Alb (sos.3.35 / pl.3.36). Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii gălăţeni sunt rugați să se adreseze personalului CFR Călători din stații, să consulte pagina de internet a companiei (cfrcalatori.ro) sau să contacteze numerele de telefon 0731 990 861 sau 0236 460 643. ...

Tirurile vor fi transportate cu trenul

Joi, 26 Iulie 2018 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Un tren special aparţinând CFR Marfă a plecat joi, 26 iulie 2018, la ora 0,38 din staţia Dorneşti, judeţul Suceava, spre staţia Ruse, unde a ajuns la ora 16,00. Trenul, aflat la primul transport, va face legătura feroviară a judeţului Suceava, unde există o staţie de încărcare a tirurilor care vin din Ucraina şi urmează să ajungă în Bulgaria, Grecia sau Turcia şi este special destinat autovehiculor rutiere, pe durata transportului feroviar şoferii acestora urmând să fie t ...

Spre litoral, cu ”Trenurile Soarelui”

Vineri, 22 Iunie 2018 08:00 | Publicat în EVENIMENT
CFR Călători anunţă că, începând din data de 29/30 iunie, va pune în aplicare programul estival de transport „Trenurile Soarelui”. Până pe 9 septembrie, peste 40 de trenuri vor asigura zilnic legături directe din toată țara către staţiunile de la Marea Neagră, către Delta Dunării şi retur. Pentru ca toate regiunile ţării să poată fi conectate cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate în perioada verii, 16 trenuri directe (cu ramurile aferente) vor avea ca destin ...
Mai multe percheziţii au avut loc, ieri dimineaţă, printre care şi la sediul companiei CFR Călători şi la Atelierele Griviţa din Bucureşti. Reprezentanţii Direcţiei de Poliție Transporturi din cadrul IGPR vorbesc despre abuz în serviciu, delapidare şi fals intelectual. Obiectul verificărilor îl reprezintă achiziţia sistemului experimental audio-video pentru informarea dinamică a călătorilor, sistem cu care a fost dotat eurovagonul campaniei #SEPOATE. Prejudiciul estimat de ...
Pagina 8 din 30