CFR vrea înapoi două linii de cale ferată din Galați pe care le dăduse la casat

CFR vrea înapoi două linii de cale ferată din Galați pe care le dăduse la casat
Evaluaţi acest articol
(33 voturi)

Site-ul clubferoviar.ro a semnalat faptul că, după ce în anii trecuți a dat la casat două linii de cale ferată din Galați, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a constatat că îi sunt utile și le vrea înapoi. Este al doilea caz de acest fel înregistrat în ultima perioadă, după cel de la Cluj.

Se pare că a fost nevoie să izbucnească războiul din Ucraina pentru ca statul român să-și dea seama cât de important este transportul feroviar și să încerce să recupereze tronsoanele de cale ferată aruncate la fier vechi, comentează sursa citată.

Astfel, după ce au fost date la casat, s-a constatat că două linii de pe secția de circulație interoperabilă Făurei - Galați, Stația CF Galați - grupa Larga Ana, sunt necesare în activitatea de exploatare, pentru buna desfășurare a activității de transport, fapt pentru care se solicită trecerea acestor linii înapoi în domeniul public al statului, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern.

Motivul este că, "în noul context geopolitic generat de evoluția economiei și situația internațională (conflictul din Ucraina), care solicită sporirea capacității de transport şi operare, în prezent se înregistrează o intensificare a traficului feroviar de marfă pe liniile din Stația CF Galați. Acest fapt a condus la mărirea numărului de solicitări din partea operatorilor feroviari pentru creșterea numărului de linii de cale ferată cu ecartament larg şi normal pentru preluarea vagoanelor de cereale şi nu numai, care să satisfacă volumul crescut de mărfuri care tranzitează Stația Galați - grupa Larga Ana, cât şi îmbunătățirea activității de exploatare din stațiile deservite".

"Liniile CF identificate în Stația Galați - grupa Larga Ana, respectiv Linia 0 cu ecartament larg, în lungime de 0,880 km, și Linia 8 cu ecartament normal, în lungime de 0,850 km, sunt bunuri de natura domeniului public al statului ce reprezintă linii ferate de circulație și aparate de cale, interoperabile, care, redate în circulația feroviară şi în activitatea de manevră, vor contribui la creșterea capacității de preluare şi transport a mărfurilor şi, în special, a cerealelor în Complexul CFR Galați, cu tranzitarea lor pe calea ferată cu ecartament larg către locațiile portuare sau cele ale operatorilor economici deținători de linii cu ecartament larg", se precizează în document.

Citit 6690 ori Ultima modificare Luni, 12 Februarie 2024 16:48

1 comentariu

  • postat de florin
    Luni, 12 Februarie 2024 09:57
    46.97.176.***
    Citeam o știre în care Ucraina o țară in război a reparat sute de km de cale ferată în ultimii 2 ani!Romania prin minunății guvernanți se chinuie să vadă ce au casat și pe unde mai e liniile!!Așa cînd tara e condusă de un orof de fizica,covrigar,militar liberal și alții asemenea!
    1
    16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.