* Când prejudecățile ne gheboșează. „Dormeau pe-o frunză două stele,/ Ca două inimi de argint/ Iar eu visam că ești cu mine/ Că te sărut, că te alint...”, cam așa se cânta „pe vremea mea”. Adică pe vremea când „piesele” erau chiar „cântece”, aveau melodie și versuri, nu doar ritm și rime. „Să mori de dragoste rănită/ Pe lumea asta care trece/ Și doar iubirile nu mor/ Să mori de dragoste rănită,/ Eternitatea unei clipe s-o măsori”, se cânta în fes ...