Un tânăr din Galaţi a avut parte de un sfârşit cumplit, marţi dimineaţă, pe marginea unui drum judeţean. În vârstă de numai 21 de ani, acesta a fost găsit mort într-un şanţ de lângă DJ 204E, care leagă localitatea vrânceană Haret de comuna Cosmeşti. Cea care l-ar fi descoperit ar fi fost o şoferiţă din Haret, care trecea prin zonă şi care ar fi văzut, iniţial, o maşină avariată în afara părţii carosabile. Femeia a sunat la poliţie, agenţii de la Circulaţie ...

Turul virtual al Europei, cu elevii de la Spiru Haret

Joi, 30 August 2018 10:00 | Publicat în EDUCAŢIE
În cadrul acestui programului Euroscola prin care Colegiul Naţional „Spiru-Haret” Tecuci îşi propune promovarea proiectului „Reabilitarea, modernizarea şi extinderea spaţiilor publice urbane”, duminică, 19 august, elevii au participat la activitatea „Turul Europei“. Astfel, Parcul Dendrologic din Tecuci şi-a transformat aleile într-o hartă miniaturală a Europei. Trecătorii şi  participanţii la proiect s-au putut bucura de atmosfera din patru state europene: relaxanta G ...