Incendiu de proporții, miercuri seară, pe strada Revoluției. Flăcările au izbucnit în imobilul în care un gălățean, băut, a adormit cu țigara aprinsă în mână. Vecinii au fost cei care au văzut flăcările și au sunt imediat la 112. La fața locului au ajuns cinci autospeciale ale ISU. Pompierii au localizat incendiul și au încercat să-l lichideze în limitele găsite. Flăcările imense s-au extins însă și la alte două corpuri de casă din apropiere, la o magazie, dar ș ...

INCENDIU provocat de o ŢIGARĂ. TREI CASE au fost AFECTATE

Sâmbătă, 27 Septembrie 2014 14:26 | Publicat în EVENIMENT
Pompierii gălăţeni au fost solicitaţi, sâmbătă dimineaţă, pentru a stinge un incendiu izbucnit la un imobil de pe strada Stelei. „Apelul a fost dat la 01,20, iar mai multe echipaje au mers în zonă. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constat că incendiul s-a extins şi la alte două imobile aflate în vecinătate, iar flăcările se manifestau violent. Abia la ora 07,10 incendiul a  fost lichidat. S-a intervenit mai greu deoarece proprietarii imobilului de la care a izbu ...
Pompierii gălățeni au sărbătorit sâmbătă împlinirea a 166 de ani de la lupta în care înaintașii lor au înfruntat trupele otomane intrate în Bucureşti ca să înăbuşe Revoluţia de la 1848. Cu această ocazie au fost orgnizate mai multe manifestări în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați. Astfel, după slujba religioasă ținută în memoria celor căzuți la datorie, pompierii au defilat în fața zecilor de vizitatori care au trecut pragul Inspectoratu ...

Pompierii gălăţeni îşi sărbătoresc ziua

Vineri, 12 Septembrie 2014 18:00 | Publicat în EVENIMENT
Ziua Pompierilor din România, aniversată la 13 septembrie, va fi sărbătorită sâmbătă şi la Galaţi, după ce anul trecut manifestările au fost anulate din cauza inundaţiilor din judeţ. Astfel, pentru comemorarea celor 166 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi va organiza, la sediul din strada Mihai Bravu, în intervalul orar 9,00 - 13,00, exerciţii demonstrative şi o expoziţie de tehnică veche de intervenţie. Gălăţenii c ...
Două anexe de locuinţă au luat foc, vineri, din cauza neatenţiei proprietarilor.Primul incendiu s-a produs la 14.30, la magazia locuinţei lui C. Marcel, de pe strada Luminoasă, din care au ars porţiuni din acoperiş, pereţi, parchet şi un dulap. Din fericire, pompierii au reuşit să intervină şi să stingă focul înainte de a se extinde asupra locuinţei.Al doilea incendiu a avut loc la ora 19.10, în Malul Alb, comuna Drăgăneşti, unde a luat foc o bucătărie de vară. Focul a m ...
Vineri după-amiază, satul Hăneşti din judeţul Botoşani a fost lovit de un fenomen meteo extrem, rar întâlnit în România. O tornadă a distrus intergal două case, care nu erau locuite din fericire, şi un grajd de animale, iar parţial 37 de locuinţe şi 23 de anexe gospodăreşti. Localnicii au declarat că unele acoperişuri de case au fost smulse complet şi purtate prin aer circa 200 de metri. Tornada a distrus sute de metri de reţele electrice, de telefonie şi internet, lăsân ...
O echipă de muncitori care asfaltau o şosea din apropierea comunei Nămoloasa au descoperit în pământul proaspăt excavat un proiectil explozibil. Oamenii au sunat la 112 şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi a mers la faţa locului pentru a prelua obiectul în condiţii de siguranţă. „Este vorba despre un proiectil de tun cu un diametru de 152 de milimetri, unul dintre cele mai mari existente. Dacă vârful ar fi fost lovit mai puternic ar fi exi ...
Un autoturism Rover 75 a ars astă-noapte în parcare pe strada Nae Leonard. Echipajul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) a fost solicitat în jurul orei 3,30, iar focul a fost stins în jurul orei 4,10. „Maşina a fost avariată în proporţie de 50 la sută. De asemenea, a fost arsă şi o triplă de la un autoturism aflat în apropiere. Nu se ştiu deocamdată cauzele incendiului, cercetările fiind în curs de desfăşurare. Se suspectează un scurt circuit”, ne spune pu ...

Mai multe case din Valea Oraşului, ameninţate de inundaţii

Sâmbătă, 08 Martie 2014 13:12 | Publicat în EVENIMENT
Mai multe locuinţe de pe Strada Vezuviului, situată în Valea Oraşului, au fost la un pas de a fi inundate, vineri seară. Motivul: apa rezultată în urma precipitaţiilor de ieri nu a putut fi preluată din cauza canalizărilor înfundate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, Eugen Chiriţă, mai mulţi reprezentanţi ai ISU, Primăriei şi Apă Canal au intervenit, în cursul nopţii trecute, cu două motopompe aparţinând ISU şi Pri ...
Pompierii gălăţeni au avut în acest sfârşit de săptămână trei misiuni de stingere a unor incendii izbucnite de la coşurile de fum defecte. Una dintre misiuni a fost pe strada Soarelui din Galaţi, unde flăcările au distrus şase metri pătraţi de acoperiş. Tot din cauza unui coş de fum defect a luat foc şi locuinţa unui bărbat din Suhurlui. În acest caz focul a distrus 10 metri pătraţi de plafon. „S-a intervenit şi la un incendiu în comuna Cuca. Din cauza coşului de fu ...
Pagina 13 din 19