Ce (nu) le mai putem face copiilor?

Sâmbătă, 31 August 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
După o jumătate de an de amânări, Guvernul a legiferat, în sfârșit, un set de măsuri împotriva violenței asupra copiilor în creșe, grădinițe și școli A fost, probabil, știrea zilei această veste bună pentru susținătorii absoluți ai educației prin nonviolență ori pentru cei care din nefericire, au fost, prin copiii lor, victimele abuzurilor grosolane prin instituțiile de învățământ publice ori private. Dar, ca orice veste bună însoțită de euforia aferentă, ac ...
Un gălățean își cere dreptul de a-și înscrie copilul la o creșă din Galați, după ce dosarul de înscriere al minorului a fost respins pe motiv că acesta nu este vaccinat Potrivit legii, printre documentele necesare înscrierii copilului la o formă de învățământ se află şi dovada că micuțul are schema de vaccinare completă și, deci, poate intra în colectivitate. Înainte de orice, menţionăm că lista documentelor medicale necesare înscrierii sau transferului în unit ...

Când copiii se ceartă, tatăl ajunge în arest

Miercuri, 07 August 2024 19:18 | Publicat în JURIDIC
Un bărbat de 42 de ani din Fârțănești a fost la un pas să-și petreacă următoarea lună în spatele gratiilor, pentru că a intervenit să își răzbune fiica minoră, într-un conflict cu un băiețel Scandalul s-a petrecut zilele trecute, pe o uliță din localitate, unde tatăl, "motivat" de fiica sa care îi povestise că se certase cu un vecin de 11 ani, l-a altoit pe băiat, dar și pe un amic al acestuia, cu doi ani mai mic. Ar fi folosit drept instrument pentru corecție o bât ...

Cum vorbim cu copiii despre sex și sexualitate

Duminică, 11 August 2024 11:00 | Publicat în SFATURI
Oricât de mult s-ar discuta în spațiul public despre sex și sexualitate, tinerii au nevoie să se simtă în siguranță să vorbească despre aceste subiecte și acasă, cu părinții. Iată mai jos un mic ghid practic care facilitează deschiderea de astfel de subiecte cu copiii. Sexualitatea este normalitate. Ea face parte din ceea ce este copilul și mai ales din cine va deveni, se dezvoltă și se schimbă de-a lungul vieții adolescentului. Sexualitatea nu este doar despre sex. Este ...
Primăria municipiului Galați informează că, în colaborare cu Asociația Taticool, organizează sâmbătă, 27 iulie, a II-a ediție a festivalului dedicat părinților și copiilor "Picnic Urban în Familie" Participanții se vor bucura de un timp de calitate petrecut în familie și vor avea parte și de activități interactive care îi vor ajuta să-și dezvolte creativitatea și să se distreze în același timp. Atelierele creative și educative le vor oferi copiilor posibilitatea de ...
Cine se trezește duminica dimineață departe ajunge! Mai exact, până la Plaja ”Dunărea” din Galați, unde duminică, 7 iulie, la ora 10,00, deja se anunța de la intrare că nu mai sunt nici șezlonguri libere și nici saltele. Pe la 11,30, deja doritorii de bălăceală nu mai erau lăsaţi să intre pe strada de acces spre plajă, fiind întorşi din drum de la sensul giratoriu.  După ce te decizi, duminică dimineaţă, că e timpul să ajungi puţin la plajă, mai ales că se anu ...
Consumul de droguri atinge cote care exced statisticile. Nu este doar o presupunere, ci o realitate confirmată la colț de stradă, unde un pliculeț cu ”prafuri” ieftine se vinde la preț egal cu cel al unei înghețate Mama unui consumator din Galați, ajuns de ceva ani la vârsta majoratului, care a trecut până acum prin toate experiențele prin care poate trece părintele unui copil care nu știe de ce consumă, nu vrea și nu poate să renunțe, ne-a cerut ajutorul într-un acces de ...
Educația sexuală reprezintă o parte a unei educații mai generale, astfel că aceasta influențează dezvoltarea personalității copilului Prin natura sa preventivă, educația sexuală nu doar contribuie la prevenirea consecințelor negative pe planul sexualității, ci și la îmbunătățirea calității vieții, sănătății și bunăstării.Pe parcursul istoriei omenirii, sexualitatea a fost percepută ca o amenințare la sănătatea oamenilor: infecțiile cu transmitere sexual ...

Copilul cu bunicii, părinții în vacanță

Joi, 23 Mai 2024 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Ambiguitate. „Cel mai greu îmi este cu Tiago, să știu că trebuie să-l las în lume singur! Vreau să fiu tot timpul acolo să îl protejez. Și acum, cu grădinița, îmi este sincer frică să îl las singur, vreau să fiu acolo să văd fiecare pas. Cred că am mai mari emoții decât el. Îmi este mai greu să mă dezlipesc de el decât invers. Avem o relație specială! Mai ales că este băiat, am înțeles că băieții sunt mult mai atașați de mame decât de tați!”, așa îi ...

Cumințenia se învață acasă, nu la poliție!

Joi, 23 Mai 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Respectul față de orice înseamnă normă nu poate fi deprins decât în cei șapte ani de acasă. E tardiv să vină școala, poliția sau altă forță de coerciție să îl învețe pe copil noțiuni fundamentale despre ce este bine și ce este rău, ce înseamnă respectul și bunul-simț și mai ales că în toate, dar în absolut toate, există o limită.  Vorbim în special de prevenirea criminalității, un demers ajuns la majorat, dar peste care s-au așternut conotații prăfuite, ...
Pagina 2 din 4