Rechizite de la inspectoratele școlare din țară

Vineri, 20 Septembrie 2024 18:30 | Publicat în Regional
Situația grea prin care trec copiii familiilor afectate de inundații din județul Galați a făcut ocolul țării, iar oameni din toate categoriile sociale nu s-au sfiit să dea o mână de ajutor sinistraților Pentru că foarte mulți elevi au rămas fără rechizite, inspectoratele școlare din țară au sărit în sprijinul copiilor nevoiași și au trimis la Galați pachete cu rechizite școlare. "Prin gestul lor, colegii noştri nu au oferit doar ajutor material, ci au reuşit să redea ...
Cuza Vodă este una dintre localitățile grav afectate de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute. Peste 500 de familii au rămas fără agoniseala de o viață, fiind nevoite să se aciueze la rude sau la vecinii mai norocoși Directoarea școlii din comună, profesoara Florentina Armencea, spune că 57 de copii, elevi ai școlii pe care o conduce, au fost și ei victime ale puhoaielor de apă. "Din fericire, clădirea școlii noastre nu a fost afectată decât în exterior. Apa ...

Ghiozdane cu rechizite pentru copiii din Piscu

Marți, 10 Septembrie 2024 10:54 | Publicat în SOCIETATE
Parohiile Piscu 2 şi Izvoarele din judeţul Galaţi au oferit în aceste zile 40 de ghiozdane complet echipate cu rechizite copiilor de la Școala Gimnazială Nr. 2 din localitatea Piscu şi de la Şcoala Primară Nr. 1 din localitatea Izvoarele. "Această inițiativă a avut loc în cadrul programului eparhial "Hristos în școală", care are ca scop sprijinirea elevilor din comunitățile locale și încurajarea educației. Prin această acțiune, cele două parohii au dorit să aducă bucuri ...

Ghiozdane cu rechizite pentru copiii din Nicorești

Duminică, 08 Septembrie 2024 07:00 | Publicat în SOCIETATE
În Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat programul eparhial "Hristos în școală", aducând lumină și speranță în sufletele multor copii din Protoieria Nicorești. În cadrul acestui program social-filantropic, au fost distribuite parohiilor arondate 210 ghiozdane echipate cu rechizite necesare."Sub ocrotirea Bisericii, preoții însoțiți de voluntari devotați au preluat aceste daruri și le-au oferit copiilor proveniți din familii cu posibilități materiale limitate, care se afl ...

Campioni la cărat manuale și culegeri

Luni, 25 Septembrie 2023 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Vineri, final de săptămână și, cel puțin în teorie, o zi mai ușoară. Fiica mea, în clasa a șasea, pleacă la școală, pentru că învață după-amiaza. Pun mâna pe ghiozdanul ei, îl ridic și aproape că nu mă pot îndrepta de spate. Este incredibil cât de greu atârnă și mai că nu-mi vine să o înham cu el ca să meargă până în clasă. A crescut și de-acum nu ne mai lasă pe noi, părinții, să o ajutăm cu ghiozdanul decât cel mult până la intrarea în școală. V ...
La mijlocul săptămânii trecute, în cadrul programului social-filantropic ”Hristos în Școală”, desfășurat de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în protopopiatul Târgu Bujor au fost distribuite către parohii 367 de ghiozdane cu rechizite școlare pentru copiii care provin din familii defavorizate sau care se confruntă cu dificultăți materiale. După cum aflăm de la părintele Rareș Bucur, acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea protoiereului din zonă la biserica cu hramul ”A ...
În judeţele Galaţi şi Brăila, 3.500 de copii primesc sprijin din partea Bisericii, la început de an şcolar. Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, în Arhiepiscopia Dunării de Jos continuă o mai veche tradiție filantropică îndreptată spre copiii cu posibilități materiale mai reduse.   "Centrul eparhial și cele opt protopopiate şi parohiile din cupri ...

Cât costă rechizitele pentru noul an școlar

Marți, 05 Septembrie 2023 08:00 | Publicat în SOCIETATE
Începerea școlii reprezintă un moment important în viața fiecărui elev, iar o parte esențială a acestui început o reprezintă achiziționarea rechizitelor necesare pentru noul an școlar. Toate magazinele şi supermarketurile importante din oraş oferă o gamă variată de produse școlare, de la caiete și stilouri până la pixuri, penare, radiere și carioci. Costurile pentru aceste rechizite pot varia în funcție de calitatea și brandul produselor, precum și de categoria de vârs ...