Arcada are de jucat cinci meciuri în 14 zile!

Arcada are de jucat cinci meciuri în 14 zile!
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Într-o perioadă în care multe dintre echipele din competiţiile interne se află în vacanţă sau foarte aproape de perioada de odihnă, voleibaliştii de la Arcada sunt în cealaltă extremă, înaintea celei mai încărcate perioade competiţionale. Despre preocupările echipei gălăţene ce are ca obiectiv titlul de campioană, dar deocamdată este pe locul 3 în prima ligă, am purtat un dialog cu Mirel Zaharescu, managerul clubului.

- Ne aflăm, teoretic, aproape de finalul primei părţi a sezonului 2017-2018 al Diviziei A1 de volei. Cum poate fi caracterizată perioada parcursă în aceste două luni de echipa noastră?

- Am avut două luni, plus perioada de pregătiri, cu multe reuşite, dar şi cu neîmpliniri. Am susţinut 12 meciuri, dintre care 11 în campionat, care ne-au adus locul al treilea în clasament, plus cel din manşa tur a "Cupei României", 3-1 cu Dinamo Bucureşti. Nemulţumiţi suntem de cele două înfrângeri din campionat, cu Tricolorul şi Steaua (n.r. - primele două clasate, la finele turului Diviziei A1), chiar pe teren propriu.

"Obiectivul rămâne titlul naţional"

- În aceste condiţii, în retur va fi nevoie de eforturi suplimentare pentru recuperarea... terenului pierdut.

- Fără discuţie că aşa vor trebui să se desfăşoare lucrurile, pentru că avem un obiectiv pe care trebuie să-l realizăm, obţinerea titlului de campioni naţionali. A mai fost şi schimbarea staffului tehnic...

- Apropo de acest lucru, consideraţi că lucrurile au avut o altă turnură după acest episod?

- Cred că se lucrează mai bine în actuala formulă - cu Harabagiu, antrenor principal, şi Apostu, secund. Băieţii sunt mulţumiţi şi atmosfera din echipă mă face să cred că aşa va fi în continuare. Ar fi bine să se întâmple aşa, mai cu seamă că, în zilele următoare, Arcada va avea o perioadă supraîncărcată, de cinci jocuri în 14 zile. Joi, 7 decembrie, avem un examen foarte important, prima manşă a celui de-al doilea tur din Cupa CEV (Confederaţia Europeană de Volei), unde suntem prezenţi pentru a doua oară, după ce, cu două sezoane în urmă, am jucat în Challenge Cup. Ne vom deplasa în Cehia, pentru întâlnirea cu Volley Kladno. Vom pleca din Galaţi miercuri dimineaţă, apoi, la orele prânzului, vom zbura la Praga. Seara vom avea antrenamentul oficial, vom repeta şi joi dimineaţă cu încă unul, iar seara va avea loc partida.

- Aveţi ceva cunoştinţe despre adversar?

- Este o echipă de top în campionatul Cehiei, care anul trecut a terminat pe locul al treilea. Jucători reprezentativi sunt un nord-american pe postul de coordonator, un „universal” polonez, precum şi un internaţional ceh. Orice-ar fi, însă, noi trebuie să facem un joc cât mai eficient, pentru ca returul să fie cât mai uşor.

- Cum se vor derula jocurile acestui final de sezon foarte încărcat?

- Băieţii vor reveni în ţară în cursul zilei de vineri, iar sâmbătă este programat meciul cu CSM Bucureşti, în deplasare, primul din returul campionatului (n.r. - anul acesta se vor disputa două partide din retur). Pe 12 decembrie, mergem la Dinamo pentru returul din Cupă, iar sâmbătă, 16 decembrie, avem al doilea meci din retur, acasă, cu CSS 2 Baia Mare. Ultima confruntare din acest an va fi examenul cel mai important, returul cu echipa din Kladno, decisiv pentru calificarea în turul al treilea, programat pe 20 decembrie. Va urma o foarte scurtă vacanţă, iar din 28 toată lumea va reveni la antrenamente, pentru că în 13 ianuarie avem primul meci din 2018, unul foarte important, cu Tricolorul Ploieşti (n.r. - locul 2), în deplasare, în etapa a treia a returului Diviziei A1.

- Cu ce lot se va merge în Cehia?

- Cu excepţia lui Gontariu, care abia în această săptămână şi-a reluat pregătirile, toţi ceilalţi jucători: Despotovski, Paşcan, Cristudor, Spînu, Zahar, Majstorovici, Suljagici, Bala, Filippov, Rangel, Jeliazkov şi Kovacevici.

- Vă doresc mult succes, pentru ca perioada acestui final de an să se transforme într-una una cât mai fructuoasă!

 
Citit 1419 ori Ultima modificare Marți, 05 Decembrie 2017 19:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.