Oţelul Galaţi, echipa fără casă!

Oţelul Galaţi, echipa fără casă!
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Dă bătaie în deplasare şi îşi pune suporterii în cap pe iarba verde de acasă – aceasta este echipa lui Dorinel Munteanu după opt etape de Liga I, ediţia 2009-2010 * „Suporterii vin după noi, în deplasare, ca să se bucure de victorii, că acasă n-au avut încă ocazia”, explică, savant, căpitanul „oţelarilor”, Gabriel Paraschiv *

Aşa a fost şi în 2006

A mai păţit-o echipa gălăţeană şi în primăvara lui 2006. Atunci, cu Petre Grigoraş proaspăt venit pe banca tehnică şi cu un lot nou-nouţ, Oţelul dinamita orice deplasare, de parcă bătea covoare nu adversari alcătuiţi tot din unşpe inşi.

Doar două victorii pe teren propriu – atât obţinea gruparea roş-alb-albastră într-un întreg retur de campionat, smulgând în schimb şapte din cele opt deplasări susţinute! „Ne este mai uşor afară pentru că nu avem presiunea publicului şi nici nu trebuie să construim ca atunci când suntem acasă”, se scuza tehnicianul care în vară a plecat la Poli Iaşi.

Exact aşa spune în prezent şi Dorinel Munteanu, succesorul său, care a adunat trei succese de pe terenuri străine, fără să câştige vreodată la Galaţi.

„Vrem să-i fericim şi pe teren propriu”

Duminică după-amiază, la Tg. Jiu, „oţelarii” au arătat încă o dată că le place mai mult să zburde pe alte păşuni, decât pe cea proprie, care arată impecabil.

A fost un 3-2 cu multă adrenalină în bătătura echipei Pandurii, scor care l-a făcut pe Gabriel Paraschiv, căpitanul Oţelului şi omul partidei de alaltăieri, să emită maxima lunii: „Mă bucur că suporterii au venit aici după noi. Suporterii adevăraţi ne iubesc şi când câştigăm, dar şi când pierdem.

Ar fi nemaipomenit să legăm acum trei victorii şi să facem fericiţi suporterii şi pe teren propriu, să nu mai fie nevoiţi să vină după noi în deplasări pentru a se bucura de o victorie.” Înjurată şi huiduită acasă, formaţia lui Dorinel este cu totul alta prin vecini!

Ultima răsturnare, în 2004

La fel de spectaculoasă a fost şi răsturnarea rezultatului de pe tabela de marcaj din oraşul lui Brâncuşi. Să fii condus la pauză şi să întorci în partea secundă – iată un fotbal care dispăruse din curtea gălăţenilor.

Oţelul a trăit-o recent, dar în celălalt sens: în campionatul precedent a condus cu 2-0 la Piteşti, a avut 2-1 la pauză, iar până în minutul 90 a încasat-o cu 3-2.

Ultima ispravă asemănătoare cu cea de la Pandurii a avut loc pe 23 mai 2004, când Oţelul, culmea, cu Sorin Cârţu pe margine, se impunea într-o vizită la FC Naţional Bucureşti. După un 1-0 în prima repriză, cu gol marcat la fel de repede ca la Tg. Jiu (Chihaia în minutul 3), Galaţiul întorcea prin Mircea Ilie în minutele 82 şi 90.

Explicaţie foto: În duelurile cu jucătorii de la Pandurii, „oţelarii” n-au avut mamă, n-au avut tată

Foto: Prosport

Citit 1070 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.