Vremea nefavorabilă a dat peste cap programul competiţional al echipelor gălăţene

Vremea nefavorabilă a dat peste cap programul competiţional al echipelor gălăţene
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Vremea nefavorabilă a dat peste cap programul competiţional al echipelor gălăţene de handbal feminin şi baschet masculin, angrenate în competiţiile de primă ligă, care ar fi trebuit să joace aseară în cuplaj, la Sala "Dunărea".

Dacă în cazul partidei de handbal dintre CSU Danubius şi Rapid Bucureşti, contând pentru etapa a 18-a din Liga Naţională, anunţul amânării a fost făcut încă de luni, în ceea ce priveşte meciul de baschet dintre Phoenix şi Dinamo Bucureşti (etapa a 19-a), anunţul a fost făcut chiar în ziua jocului, ieri dimineaţă, ca urmare a blocării drumurilor spre şi dinspre Bucureşti din cauza viscolului. Amânarea a fost posibilă şi pentru că Dinamo urma să facă deplasare tot ieri. Astfel, a fost posibilă evitarea unei situaţii similare celei în care s-a aflat Phoenix în urmă cu doi ani, când avea de disputat un meci tot cu Dinamo, dar în deplasare, şi echipa gălăţeană a fost nevoită să facă un drum de peste 460 de km pentru a evita zona cu viscol, cu un ocol de mai bine de 200 de km faţă de traseul obişnuit.

Cele două partide se vor disputa cel mai probabil miercurea viitoare, 7 martie. FR Baschet a operat deja pe site-ul său această reprogramare, în timp ce de la FR Handbal încă se mai aştepta, ieri, oficializarea acest lucru.

Până atunci, CSU Danubius şi Phoenix au programate meciuri în deplasare, sâmbătă. Handbalistele vor juca împotriva formaţiei Corona Braşov, în timp ce baschetbaliştii se vor confrunta cu echipa CSU Sibiu.

Danubius Galaţi se află pe locul 12, la egalitate cu Rapid (locul 13), cu doar două puncte mai puţin decât formaţia de pe locul 10, cel care asigură prezenţa în prima ligă şi în sezonul viitor.

În clasamentul LNBM, Phoenix se află pe locul 7, cu 25 de puncte, cu două puncte mai puţin decât BCM "U" Piteşti - echipa aflată pe poziţia a şasea, ultima care asigură încheierea sezonului regulat în prima grupă valorică.

Citit 826 ori Ultima modificare Miercuri, 28 Februarie 2018 23:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.