Spectacol oferit de fetiţele de 7-10 ani. Dispute aprige pentru calificarea la euroregiune

Spectacol oferit de fetiţele de 7-10 ani. Dispute aprige pentru calificarea la euroregiune
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Câteva zeci de fetiţe de la cluburile gălăţene, care abia s-au întâlnit cu mingea mică, s-au confruntat în Sala "Siderurgistul", la faza judeţeană a Campionatului Naţional de handbal junioare V (minihandbal, 7-10 ani). Meciurile celor patru echipe au fost urmărite cu maximum interes de cei apropiaţi, veniţi în tribune să-şi aplaude favoritele.

Fiecare dintre echipe a avut galeria ei, alcătuită din părinţi, bunici şi alţi apropiaţi ai jucătoarelor. Inocenţa acestor viitoare handbaliste s-a văzut la tot pasul, dar tocmai acest lucru a fost "sarea şi piperul" spectacolului oferit pe parcursul a două zile.

Cea mai bună grupare a fost declarată prima echipă a Clubului United. Elevele fostei mari handbaliste Daniela Goldic, cu o longevitate nemaiîntâlnită (a jucat până la 46 de ani), au înregistrat numai victorii, devenind campioanele judeţului la categoria cea mai mică de vârstă. Iată scorurile înregistrate: 31-8 cu Handbal Art, 39-20 cu United II şi 24-11 cu Danubius 2010. Pe locul al doilea s-a clasat Handbal Art  (antrenoare Gabriela Talabă şi Mădălina Postelnicu), cu două victorii: 21-20 cu United II şi 21-14 cu Danubius 2010 (Sergiu Mărcuţ), acestea din urmă înregistrând un singur succes: 13-12 cu United II. Chiar dacă s-au clasat pe poziţia a patra, cele mai aplaudate şi adulate fetiţe au fost cele ale Danielei Goldic (echipa a doua), care, deşi cu vârste în jur de 7-8 ani, au demonstrat calităţi ce le recomandă şi le netezeşte drumul spre performanţă.

Primele trei clasate s-au calificat pentru faza pe "euroregiune", unde, începând din luna aprilie, se vor confrunta cu echipe din judeţele Brăila, Buzău, Vrancea, Tulcea şi Constanţa.

Şi ca încurajare, le nominalizăm pe componentele celor patru echipe.

United I: Ioana Andone, Bianca Iacob, Rebeca Badea, Daria Crăciun, Antonia Costin, Delia Gheorghe, Giulia Holban, Miriam Istrate, Rafaela Popescu, Ema Preda, Maria Spătaru, Maria Streşină, Andreea Zugrăvel şi Alesia Albu;

Handbal Art: Iulia Amolioaiei, Cristiana Anastasiu, Elena Ariton, Denisa Crăiţă, Maya Darie, Maria Dumitrache, Alessia Emanoil, Andreea Gheorghiţă, Ştefania Grosu, Alesia Iohan, Maria Lungu, Ramona Matei, Mara Mocănelu, Mihaela Munteanu, Beatrice Neculau, Denissa Onu, Sabina Şoltuz, Antia Tofan, Maria Tudose, Andrada Vartolomei şi Adriela Vasiliu;

ACS Danubius 2010: Gabriela Bujor, Cristina Caraghiulea, Cristina Neagu, Alina Rotaru, Alicia Chiscop, Alexia Ursache, Mara Caragea, Diana Muşat, Delia Ghimpu, Alexia Bucner, Alexandra Postolache, Sofia Bălan, Maria Bujeniţă, Sara Vîrlan, Denisa Angheluţă, Beatrice Coropceanu, Maria Bercaru, Ioana Grigore, Ilinca Bălan şi Cristina Gavril;

United II: Irina Gherasim, Bianca Melinte, Adnana Ancerencu, Delia Sandu, Laura Mazilu, Claudia Deceanu, Elena Stoianovici, Ioana Trifan, Erica Buric, Maria Palade, Alessia Barbu, Teodora Dohotariu, Crina Andrei, Lavinia Buzea, Elena Rătegan, Andreea Turoczy, Ana Isac, Maia Milea, Daria Paraschiv şi Delia Mihai.

Citit 2474 ori Ultima modificare Joi, 22 Martie 2018 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.