Sporting, salvată de juniorul Zaharia, în prelungiri

Sporting, salvată de juniorul Zaharia, în prelungiri
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Proverbul "La pomul lăudat să nu mergi cu sacul" se adevereşte cât se poate de bine în cazul meciului Sporting Lieşti - Sănătatea Darabani. Gazdele abordau partida de pe locul 5, cu 30 de puncte (37-18), în timp ce oaspeţii ocupau un modest loc 11, cu numai 16 p (28-34), dar pe terenul din Lieşti nu s-a prea văzut această mare diferenţă din clasament.

În faţa unui adversar pe care probabil l-au subestimat, mai ales că cei din Darabani pierduseră meciul anterior cu 8-0, lieştenii au abordat jocul "fără griji" şi abia spre sfârşitul meciului şi-au dat seama că s-au înşelat. După o evoluţie foarte slabă în primul mitan, antrenorul Ionuţ Niculcea a operat şi o primă înlocuire, iar pe parcurs a trimis în arenă alte trei noutăţi. Faţa jocului s-a ameliorat întrucâtva, dar golul întârzia. Noroc că juniorii din echipă - Stancu, Dănăilă şi Zaharia - au impulsionat jocul şi, in extremis, au păstrat punctele acasă. Scorul a fost 1-0, prin reuşita lui Claudiu Zaharia, care a transformat impecabil o lovitură liberă de la 18 metri, în prelungiri, minutul 90+4!!! În rest, de la gazde au irosit câteva oportunităţi jucătorii Dănăilă, Zaharia şi Constantinescu.

Un alt argument că Sporting a scăpat basma curată este faptul că la două acţiuni tăioase ale oaspeţilor s-au opus barele porţii... lieştene!

Sporting a început cu următorul "unsprezece": Vădeanu - Stancu, Maftei, Manea, Ciurea - Munchiu, Itoafa - M. Iancu, Mihu, Gohoreanu - Dănăilă. Au mai jucat: Ionuţ Constantinescu, Subotici, Zaharia şi Lovin.

Urmează partidele din etapa a cincea - mâine, de la ora 15,00: Oţelul - Sănătatea Darabani şi Sporting - CSM Roman. Apoi, pe 3 şi 4 aprilie, se vor disputa jocurile etapei a patra, Bucovina Rădăuţi - Oţelul şi KSE Tg. Secuiesc - Sporting, după care cronologia etapelor va reveni la cursul normal.

Citit 1226 ori Ultima modificare Joi, 29 Martie 2018 17:51

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.