Respect Porgras, ruşine Obrazgros!

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* De multe ori auzim şi putem pronunţa corect numele unui performer abia atunci când el se află în centrul atenţiei. Tânăra gimnastă gălăţeană Ana Porgras a luat sâmbătă, la numai 16 ani, prima sa medalie într-o competiţie de senioare: bronzul la Campionatele Mondiale de la Londra!

Un sportiv care nu mai are timp de copilărie pentru o slujbă atât de cinică este campion prin definiţie. Ana dă un tun de imagine folositor Galaţiului, municipiu care nu se poate lăuda cu nici măcar o bază sportivă de Doamne-ajută! Respect Porgras, ruşine alde Obrazgros care conduc destinele oraşului!  

* Târât printr-un scandal fabricat (parcă anul trecut se întâmpla divorţul cu scântei al marelui gimnast român), Marian Drăgulescu a dat de sol cu toţi cei care-i purtau sâmbetele. Taman sâmbătă a reuşit cel poreclit Marocanul să pună mâna pe medalia de aur în proba de sol a Mondialelor din Marea Britanie.

Ar trebui întrebat Drăgulescu ce datorii are, câte cheltuieli îi dau dureri de cap lunar (proporţional cu munca depusă) şi nu să smiorcăim după rebutul naţional Mutu, care era să achite 17 milioane de euro despăgubiri pentru consum de cocaină!!

* Apropo de Briliantul cu mentalitate de Casă de Amanet: cel mai titrat jucător al naţionalei de fotbal a ajuns să fie certat, în prime-time, de Nicu Gheară, un reputat om de afaceri (alt eufemism n-am găsit!). Să-ţi dea peste nas până şi tatăl şmecheriilor şi tu să-ţi vezi în continuare de ieşiri nocturne şi petreceri bizare, în loc de fotbal, este deja prea mult.

Sau poate că Adiţă aşteaptă sfaturi de la oameni croiţi altfel, precum Dan C. Mihăilescu sau Marius Chivu. Acesta de pe urmă este poet, n-are legătură cu tipul pletos de la Internazionale Milano care apare într-o mie de reclame la bere.

* Luat de val şi de tot felul de declaraţii aberant-idioate ale indivizilor care poluează fotbalul autohton, am sărit peste performanţa de acum două săptămâni a handbaliştilor de la HCM Constanţa (37-33 cu Montpellier în Liga Campionilor), dar şi peste aurul mondial al echipei de sabie antrenată de Mihai Covaliu. Să-mi fie ruşine! Cui îi pasă că naţionala de fotbal a bătut Insulele Feroe cu 3-1?

Citit 669 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.