FOTBAL FEMININ | Spectacol cu goluri, la final de sezon
Foto: Sonia Baciu

FOTBAL FEMININ | Spectacol cu goluri, la final de sezon
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Promovată în primul eșalon al fotbalului feminin încă din penultima etapă a campionatului Ligii a II-a, echipa FC Universitatea Galați a făcut spectacol în fața propriilor suporteri, în meciul cu FC Viitorul Reghin. Tânăra echipă gălăţeană, aflată la doar al treilea an de la înființare, a încheiat sezonul cu o "ploaie de goluri", 14, din care unul înscris chiar de portărița Roxana Pazargic, care a făcut schimb de post cu jucătoarea Loredana Nica.

"Suntem foarte fericite. În sfârșit, ne bucurăm pentru toată munca depusă, atât în sezonul acesta, cât și în cei trei ani de când ne-am înființat. Cel mai greu meci a fost cel de la Constanța, acolo s-a dat bătălia finală, aveam 2-2 în tur, și emoții mari, pentru tot restul campionatului. Azi a fost ca o descătușare, am jucat fără presiune, am dat goluri de plăcere, am jucat pur și simplu. Azi am marcat şi am realizat că e mult mai greu ca jucător de câmp, pentru că este un efort constant, pe când în poartă mai ai și câte un respiro", a declarat Roxana Pazargic. În ceea ce privește campionatul următor, "va fi un alt nivel în prima ligă, dar cred că, dacă păstrăm nucleul acesta, vom putea face o figură frumoasă", a concluzionat Roxana.

"Ne bucurăm că ne-am îndeplinit obiectivul, ne-am dorit din toată inima să reușim. Am muncit foarte mult și chiar dacă, la începutul sezonului nu știam cu ce buget plecăm, am riscat. În tur, am avut doar patru jucătoare plătite, celelalte au înțeles, ceea ce am apreciat. Au muncit foarte mult la antrenamente, iar pe teren au arătat că putem face o figură frumoasă. Meritul este al tuturor, am început de la zero, am crescut treptat, fără să forțăm ceva. În momentul în care am început sezonul, obiectivul nostru a fost promovarea. Suntem singura echipă din Moldova și trebuie să demonstrăm că și noi, din zona aceasta, putem să ne schimbăm, să avem o altă mentalitate. Îmi doresc să fac o echipă frumoasă, avem deja un nucleu", a declarat Gabriel Călinescu, antrenorul și, totodată, președintele FC Universitatea Galați.

Citit 2081 ori Ultima modificare Luni, 28 Mai 2018 15:43

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.