INVITAȚIE la aventură pe două roți

INVITAȚIE la aventură pe două roți
În imagine, parte din traseul din Valea Țiglinei
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

După succesul de anul trecut, când cicliști de la clubul Mausbike, alături de voluntari, au amenajat râpa din Valea Țiglinei, pe care au transformat-o într-un veritabil circuit de ciclism pe teren accidentat, anul acesta, cei de la Mausbike vor organiza prima ediție a Maratonului "MTB Foltești Story".

Concursul "Foltești Story" promite o experiență specială atât concurenților cât și tuturor celor implicați în realizarea evenimentului (însoțitori, sponsori, susținători, voluntari, spectatori, organizatori). Scopul concursului este cel de a sărbători 570 de ani de la prima atestare documentară a localității, promovând frumusețile și tradițiile zonei printr-un eveniment sportiv, o apropiere de natură și de specificul cultural al regiunii dintre Podișul Covurluiului si Lunca Prutului Inferior. Concursul va aborda disciplina XCM (Cross Country Marathon) a ramurii ciclismului de off-road și este destinat atât amatorilor cât și cicliștilor experimentați sau profesioniști din România și de peste hotare.

Competiția, parte din calendarul de evenimente al Federației Române de Ciclism, va avea trei trasee: lung (70 km, feminin open și masculin +18 ani), scurt (25 km, feminin +18 ani și masculin +14 ani) și cursa copiilor (5 km, 6-13 ani).

Taxa de participare la Maratonul "MTB Foltești Story" se poate achita prin transfer bancar și include participarea la cursă, respectiv pachetul de înscriere, înscrierile putându-se face online, pe site-ul foltestistory.mausebike.ro, până pe 29 august. Taxa de participare este de 100 de lei pentru cursele de 25, respectiv, 70 km, în timp ce la cursa copiilor taxa este de 45 de lei. Taxa se poate achita și la fața locului, 120 lei, respectiv, 60 de lei.

Pachetul de înscriere va conține: numărul de concurs şi cip de cronometrare, iar participanții vor avea parte de experineță culinară tradițională, stand tehnic Mausbike, punct de alimentare, diplomă de participare (online), medalie de finisher, talon de participare la tombolă, dar și câteva surprize din partea organizatorilor.

"Skirt Bike", la Galați

Doamnele și domnișoarele sunt așteptate la cea de-a treia ediție a "Skirt Bike", duminică, 5 august, începând cu ora 17.00, pe platoul din fața Sălii Sportului. Evenimentul, în organizarea celor de la "Bike Works", promovează mersul pe bicicletă într-un stil lejer și colorat, iar tema din acest an este "Retro Chic", astfel că participantele sunt invitate la o... călătorie în timp. "Ne dorim să aducem anii '50 - '60 în contemporan, pe biciclete. Vă invităm să vă căutați cele mai frumoase vestimentații și accesorii în ton cu tema acestei ediții, o perioadă în care mersul pe bicicletă a cunoscut o popularitate remarcabilă și în rândul femeilor", se arată în descrierea evenimentului.

Traseul are aproximativ 7 km, ruta parcursă fiind strada Brăilei - str. Domnească - Grădina Publică. Organizatorii au anunțat că la finalul plimbării va avea loc o tombolă cu premii, dar sunt pregătite și o serie de surprize. Înscrierea se va putea face accesând linkul http://bit.ly/SkirtBikeGalaţi2018.

Citit 1338 ori Ultima modificare Luni, 09 Iulie 2018 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.