UPDATE. Protest al angajaţilor din structurile MTS | Greva continuă cel puţin până luni

UPDATE. Protest al angajaţilor din structurile MTS | Greva continuă cel puţin până luni
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

UPDATE, joi, 9 august 2018 | Preşedintele Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST), Andy Nagy, a declarat că întâlnirea pe care a avut-o cu conducerea Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) nu a avut niciun rezultat, iar greva generală declanşată miercuri de angajaţii din subordinea MTS va continua cel puţin până luni, 13 august 2018, când este programată o altă rundă de negocieri.

"Am fost la întâlnirea cu conducerea MTS, însă dânşii nu au avut pentru noi nicio propunere în plus. În continuare ni se vorbeşte despre măriri salariale de la 1 ianuarie şi aşa mai departe, numai promisiuni. Dânşii erau foarte relaxaţi, păreau să nu aibă nicio presiune, dar greva generală continuă. Cel puţin până luni, când avem o nouă întâlnire cu conducerea MTS", a afirmat Nagy.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret susţine că protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret. Conform conducerii SNST, 70 la sută din personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună.

Principalele revendicările ale SNST sunt: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată, reîncadrarea personalului conform Legii nr. 153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25 la sută pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, aplicarea regulamentului de sporuri, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă.

La Galaţi, în grevă sunt angajaţii de la CSM Dunărea şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.


Angajaţii din structurile aflate în subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului au intrat, miercuri, 8 august 2018, în grevă, printre aceştia aflându-şi şi gălăţenii de la CSM Dunărea şi Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.

Sindicatul Naţional Sport şi Tineret (SNST) susţine că protestează în numele a peste 3.500 de salariaţi din Sport şi Tineret.

Conform conducerii SNST, 70 la sutădin personal, indiferent de vechime, studii, funcţie, este plătit cu 1.300 lei net/lună. Revendicările SNST sunt: egalizarea salariilor la nivelul maxim aflat în plată, conform Deciziei CCR nr. 794/2016, reîncadrarea personalului conform Legii nr. 153/2017 (diferenţiat pe funcţii, răspundere, vechime), plata muncii în zilele de sâmbătă şi duminică, sărbătorile legale şi a orelor suplimentare, acordarea sporului de 25 la sută pentru antrenorii care au sportivi la lotul naţional, aplicarea regulamentului de sporuri, egalizarea salariilor celor din federaţiile sportive naţionale la nivelul celor din subordinea MTS, acordarea voucherelor de vacanţă pentru salariaţii federaţiilor sportive naţionale, suplimentarea numărului de angajaţi, deblocarea posturilor vacante şi prelungirea contractului colectiv de muncă.

(8 august 2018)

Citit 1695 ori Ultima modificare Joi, 09 August 2018 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.