Echipa de fotbal feminin FC Universitatea și-a definitivat lotul cu care va aborda noul sezon, în premieră în Liga I, cu două românce și o basarabeancă. Nina Anca, provine de la clubul bucureștean de prima ligă Fair-Play. Fundașul de 30 de ani a evoluat deja pentru Universitatea în meciul demonstrativ cu selecționata jurnaliștilor gălățeni. A doua româncă este Adelina Ion, 21 de ani, atacant, care ultima oară a jucat la CFR Timișoara (Liga I), iar Ana Arnăutu, 20 de ani, evoluează pe postul fundaș, iar ultima oară a jucat pentru FC Maksimum Cahul. De asemenea, Ana Arnăutu este componentă a echipelor naționale ale Republicii Moldova, de futsal și pe teren mare.
FC Universitatea va începe sezonul cu o mică întârziere, cauzată de prezența mai multor jucătoare în lotul național de futsal și al jucătoarei Carmen Marcu, la "naționala" U19.
Astfel, meciurile din primele două etape, cu CSS Târgoviște și Fortuna Becicherecu Mic, se vor disputa la o dată ce va fi anunțată ulterior.
Clubul a primit o refinanțare din partea municipalității de 270.000 de lei, sumă care poate asigura un start bun în campionat. "Suntem foarte mulțumiți de suma primită la refinanțare. Aceasta ne va ajuta să terminăm turul cu bine. Ne dorim o clasare foarte bună. Dacă ne gândim la podium, am putea spune că avem un obiectiv îndrăzneț", a spus Gabriel Călinescu, antrenorul FC Universitatea.