Baschetbaliştii, start în noul sezon
Foto: Sonia Baciu

Baschetbaliştii, start în noul sezon
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Echipa masculină de baschet CSM Phoenix CSU va juca astăzi, pe teren propriu, de la ora 19.00, cu formația CSM Tg. Mureș, în primul meci oficial al sezonului, care contează pentru turul inaugural al "Cupei României". Meciul retur se va disputa sâmbătă, în deplasare.

Din acest an, sistemul competițional s-a schimbat, atât în ceea ce privește "Cupa României", cât și Liga Națională. Deși din punct de vedere sportiv, echipa gălățeană putea evolua în prima grupă valorică (a încheiat sezonul trecut pe locul 8), din motive financiare CSM Phoenix CSU va evolua în Grupa C valorică a campionatului. Astfel, în primul tur din Cupă, vor juca doar echipele din Grupa B și Grupa C, în sistemul tur-retur. Cele șapte echipe învingătoare din turul inaugural vor accede în faza următoare, alături de o echipă lucky-looser (cea mai bună învinsă).

Echipa gălățeană a ajuns de două ori în sferturile de finală ale competiției, în sezonul 2016-2017, când a întâlnit chiar formația mureșeană, scor 75-85, respectiv, în sezonul trecut, când a jucat împotriva echipei CSM CSU Oradea, scor 67-82.

În lotul cu care echipa gălățeană, antrenată de muntenegreanul Dragan Radovici, va aborda noul sezon se regăsesc doar trei jucători din "vechea gardă": americanul Phillip Miller, precum și juniorii gălățeni David Stan și Mihai Grecu. Ceilalți componenți ai echipei sunt: Aaron Moss (Bashkimi Prizren/ Kosovo), Xzavier James Taylor (Fort Wayne/ SUA), Marko Perovic (BC Ulcinjska Rivijera/ Muntenegru), Radu Voinescu (4Sports București), George-Alexandru Vlad (CN "Aurel Vlaicu"), Vlad Ioan Corpodean (BCM "U" Pitești) și gălățenii Alexandru Patko, Cezar Bănescu și Andrei Giancu, ultimii trei fiind juniori de la Phoenix.

"Suntem în fața unui nou început. Am avut o misiune foarte dificilă, dar cred că am reușit să o scoatem la capăt până la urmă. Am adus la conducerea tehnică un antrenor muntenegrean și am transferat patru jucători străini. Am reușit, de asemenea să-l aducem pe Vlad Corpodean, un jucător care ne va ajuta foarte mult. Echipa a început abia vineri antrenamentele, astfel că nu putem avea mari pretenții în cele două meciuri de "Cupa României" contra formației CSM Tg Mureș. De fapt, cele două meciuri de Cupă se vor constitui în antrenamente pentru meciurile de campionat. Sper să avem parte de un public numeros la meciul de miercuri din Sala Sporturilor, suntem încrezători că această echipă va ajunge la inimile gălățenilor în cel mai scurt timp", a declarat Florin Atanasiu - șeful secției de baschet a CSM Galați, pentru pagina de Facebook a clubului.

Intrarea la meciul din această seară - considerat ca o prezentare oficială a echipei - va fi liberă, iar începând cu următoarea partidă de pe teren propriu va fi introdus sistemul de ticketing.

Citit 1100 ori Ultima modificare Marți, 25 Septembrie 2018 17:06

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.