CSM Arcada, încă un turneu câștigat

CSM Arcada, încă un turneu câștigat
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa de volei CSM Arcada Galați și-a prezentat lotul cu care va aborda noul sezon prin intermediul turneului tradițional "Cupa Arcada", la care în acest an au mai fost angrenate formațiile Dinamo și VCM Piatra Neamț.

Turneul amical a început miercuri, cu meciul dintre CSM Arcada și Dinamo, câștigat categoric de gălățeni, cu 3-0 (25-15, 25-17, 25-22). În prima partidă din cea de-a doua zi, Dinamo a trecut de VCM Piatra Neamţ, cu scorul de 3-0 (25-18, 25-22, 25-15), iar seara gălățenii au câștigat, scor 3-1 (25-21, 25-17, 17-25, 25-15), cu cei din Neamţ. Ieri, în ultima zi a competiției, CSM Arcada a jucat un al doilea meci contra formației Dinamo, pe care l-a câştigat tot cu 3-0 (25-22, 25-15, 25-18).

"Am vrut să facem un turneu mai puternic, inclusiv cu echipe din afară, dar nu am reușit pentru că este o perioadă în care majoritatea campionatelor deja au început. Nu a fost la nivelul la care am vrut noi, dar încercăm să ne folosim de meciurile acestea pentru a intra în formă și a începe campionatul așa cum trebuie", a declarat tehnicianul gălățean, Nicu Harabagiu.

Lotul echipei gălățene a avut parte în această vară de o schimbare extremă, cu doar trei jucători rămași din sezonul trecut: Liviu Cristudor, care este și antrenor secund, juniorul Alexandru Lefterache şi liberoul Feher - acum accidentat. Ceilalți componenți ai CSM Arcada sunt: Angel Perez, Nemanja Cubrillo, Milos Terzic, Ivan Raici, Jose Carrasco, Julien Bisset, liberoul Arnel Cabrera (Porto Rico) - jucător sosit chiar înainte de acest turneu, Aleksander Kullo, Paul Sanderson și Vlad Cuciureanu.

Evoluția oarecum fluctuantă, cel puțin din meciul cu Piatra Neamț, a fost pusă de tehnicianul gălățean atât pe seama diferenței valorice dintre echipe, cât și pe cea a lotului nou de jucători. "În general, cu echipele mai slab valorice este mai greu să te motivezi. Am vrut să rulez toată echipa, chiar și pe cei tineri, să văd cum reacționează. Suntem o echipă nouă, mai avem multe de pus la punct, mai avem nevoie de timp. În această vară am schimbat 90 la sută din lot, mai avem nevoie de meciuri pentru a ne intra în ritm. Așteptările sunt mari, iar sistemul competițional nu ne permite să facem pași greșiți, inclusiv meciurile cu echipele mici sunt foarte importante, sunt puncte pe care nu avem voie să le pierdem. O să vedem la meciurile oficiale cât suntem de legați", a completat tehnicianul gălățean.

Pentru CSM Arcada este al doilea turneu câștigat, după "Cupa Steaua", de acum două săptămâni.

Campionatul va începe săptămâna viitoare, iar CSM Arcada va juca, pe 13 octombrie, în deplasare, la Câmpia Turzii, chiar dacă meciul era programat ca fiind "acasă". În acel weekend, Sala Sporturilor va fi destinată unui alt eveniment, astfel că s-a luat decizia ca meciul să se dispute în deplasare.

Citit 1134 ori Ultima modificare Vineri, 05 Octombrie 2018 19:39

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.