CSU Belor, încă patru seturi câştigate

CSU Belor, încă patru seturi câştigate
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Formaţia gălăţeană CSU Belor, nou-promovată în prima ligă, a susţinut un al doilea meci amical cu o fostă colegă de eşalon - CSM Focşani.

Cu o săptămână în urmă, la Galaţi, cele două formaţii au disputat şase seturi, toate câştigate de gălăţence, iar în weekendul trecut CSU s-a deplasat la Focşani pentru "returul" cu echipa vrânceană. Şi de această dată, elevele antrenoarei Ileana Berdilă au câştigat tot la zero, cele două grupări convenind să se joace patru seturi.

"Încet-încet, se încropeşte echipa, chiar dacă mai avem multe lucruri de pus la punct, în special la omogenizare, dar numai după ce vom avea lotul complet. Lipsa de la pregătiri a celor două jucătoare din spaţiul ex-iugoslav s-a făcut resimţită. Avem informaţii că una dintre ele, macedoneanca Emilija Popjordanovska, va sosi marţi şi suntem în aşteptarea celei de-a doua, Edina Selimovici, care încă se află în perioada de rezolvare a vizei. Aceeaşi problemă a avut şi moldoveanca Elizabeta Şuşlova, care nu a făcut deplasarea la Focşani, ea aflându-se la Chişinău. În aceste condiţii, în meciul de la Focşani am jucat numai cu nouă fete: Beatrice Ramona Postea, Aria Felicia Andrievskaia, Sydney Wilson Paige, Elitsa Barakova, Ana Maria Berdilă, Adriana Dudnic, Corina Vasilie, Violeta Stan şi Ioana Ştefu", ne-a spus antrenoarea Ileana Berdilă.

În zilele următoare, se preconizează încă un meci de verificare, pentru ca pe 19 octombrie să aibă loc primul joc oficial din acest sezon, cu Penicilina Iaşi, la Galaţi, în "Cupa României". Pentru CSU Belor, debutul în campionatul primului eşalon - Divizia A1 va avea loc pe 27 octombrie, în deplasare, la Volei Alba Blaj.

Citit 1129 ori Ultima modificare Duminică, 07 Octombrie 2018 20:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.