Căpitanul liderului, meci cu şase goluri

Căpitanul liderului, meci cu şase goluri
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În cel de-al patrulea eșalon fotbalistic am avut parte de o etapă liniștită, fără mari surprize. Cele două fruntașe ale clasamentului, ACS Universitatea Galaţi şi Zimbrul Slobozia Conachi, nu au avut niciun fel de emoții, scorurile realizate de acestea fiind categorice.

Etapa a fost "deschisă" de cei de la Zimbrul, care au dispus de Muncitorul Ghidigeni cu 9-3 (la juniori, 1-1). Echilibrul a existat doar până în minutul 27, când scorul era 3-3. Marcatorii celor 12 goluri au fost: Laurențiu Radu 4, Spânache 3, Tudosă și Păduraru, respectiv, Zlătaru 2 și O. Scripcaru. A arbitrat Cristian Dragomir, formațiile:

Zimbrul: Comănescu - Radu, Codreanu, Antofe, Scutaru - Tudosă, Năpârlică, State, Postelnicu - Iancu, Spânache. Au mai jucat: Păduraru și Cazacu (antrenor Florin Anghel).

Muncitorul: Șerbu - Feraru, D. Scripcaru, Zlătaru, V. Catrin - I. Catrin, O. Scripcaru, Medeleanu, Popa - Leca, Dumitrașcu. Au mai intrat: V. Scripcaru, Trascău și Tăbăcaru (antrenor Valeriu Medeleanu).

Liderul ACS Universitatea nu a stat mult pe gânduri și a replicat, duminică, în duelul de la distanţă cu "zimbrii" pentru golaveraj: victorie cu 8-0 (1-2 la juniori), în deplasare, la Avântul Drăgănești. Marcatorii echipei studenţeşti au fost Adrian Grigoraș - 6 goluri, Izvoranu și Ciotârcă.

Echipa aliniată: Olaru - Stancu, Moise, Morogan, Hilohi - Țuiu, Ignat, Perju, Izvoranu - Ciotârcă, Grigoraș. Au mai jucat: Mohorâță, Blănaru, Florea și Popov (antrenor Cătălin Savu).

Surprinde, în special prin proporţiile scorului, victoria categorică a celor de la Quantum Club Galaţi, 8-1 cu Juventus Toflea (2-2 la juniori), prin care şi-a redus la minim minusul de la golaveraj (27-28) şi a ajuns la 16 puncte (locul 8).

Iată și celelalte rezultate: Unirea Braniștea - Avântul Vânători 2-1 (1-2), Gloria Ivești - Victoria Independența 2-1 (0-2), Voința Cudalbi - Agrostar Tulucești 1-1 (0-11), Viitorul Costache Negri - Victoria Tecuci 1-4 (0-6).

Pe primele trei locuri ale clasamentului: Universitatea "Dunărea de Jos" - 34 puncte, Zimbrul - 32 p și Gloria Ivești - 27 puncte. La juniori, podiumul arată astfel: 1. Vânători 36 p, 2. Tecuci 33 p, 3-4. Toflea și Dragănești - câte 25 de puncte.

În Liga a V-a este de "reținut" traseul spectaculos al formației Avântul Valea Mărului, care a ajuns la a zecea victorie din tot atâtea meciuri jucate, obţinută şi de data aceasta la diferenţă mare de scor: 7-1, în deplasare, la Hanu Conachi. MVP-ul meciului a fost "veteranul" Romeo Buteseacă, fostul jucător al Oţelului marcând cinci goluri. De altfel, Buteseacă (la 40 de ani!) este și golgheterul Ligii a V-a, cu 21 de reușite, iar Avântul are un golaveraj excelent: 62-5. Celelalte rezultate înregistrate: ACS Lascăr Schela - Siretul Piscu 2-2, Flacăra Pechea - Voința Cișmele 3-0, Prutul Vlădești - Foresta Șendreni 1-2, Mălina Smârdan - Avântul Matca 4-2 și Zorile Grivița - Inter Tudor Vladimirescu 1-4. În frunte se află Avântul Valea Mărului - cu 30 de puncte, urmată de Pechea - 19 p și Mălina - 16 puncte.

Citit 1270 ori Ultima modificare Luni, 19 Noiembrie 2018 19:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.