Ciocan a fost luat la intrebări de copii

Ciocan a fost luat la intrebări de copii
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Pugilistul gălățean Cristian "Hammer" Ciocan a fost musafirul elevilor Școlii Nr. 28 din Galați, în cadrul campaniei "Campionii României în şcoală", organizată de către Direcția Județeană de Tineret și Sport.

Campion mondial la juniori, categoria grea, medaliat cu bronz la "Europenele" de amatori, deținător timp de doi ani al centurii europene WBO, cu cea mai bună clasare la profesioniști - locul 4 mondial, Cristian Ciocan a lăsat "garda" jos și a răspuns zecilor de întrebări, unele încuietoare, venite de la zeci de copii foarte curioși și încântați să se afle în preajma unui campion. Astfel, copiii au aflat că lui Cristi i-au plăcut handbalul și fotbalul, pe care îl mai practică din când în când, dar cu atenție mărită pentru a nu risca vreo accidentare, că a rămas prieten cu adversarii pe care i-a învins în ringul de box sau că satisfacția cea mai mare din cariera unui sportiv de performanță este intonarea imnului național. "A fost o întâlnire frumoasă. Mă bucur că am putut ajunge și că se organizează astfel de evenimente pentru a promova sportul. Mi-am adus aminte de copilărie. Copiii îmi dau energie când mă aflu între ei", a spus Cristian.

Întrebat ale cui întrebări sunt mai încuietoare, ale copiilor sau ale celor din mass-media, Cristian Ciocan a mărturisit că "ale copiilor, căci sunt sincere. Ei spun întotdeauna lucrurile pe față, ceea ce poate fi o provocare. Pot afla de la ei ce simt, căci întrebările sunt puse așa cum simt".

Pugilistul din Pechea a avut şi ochi de selecţioner: "Aici am văzut câțiva potențial viitori boxeri. Pentru generația tânără este important să practice orice sport".

Cristian Ciocan a plecat la începutul săptămânii în Germania, unde va pregăti meciul de la jumătatea lunii decembrie, cu neamțul Michael Wallisch.

Citit 879 ori Ultima modificare Marți, 20 Noiembrie 2018 20:27

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.