HOCHEI | Derbi la vârf, se joacă pentru primul loc
Foto: Sonia Baciu

HOCHEI | Derbi la vârf, se joacă pentru primul loc
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Echipa gălăţeană CSM "Dunărea" Galaţi va juca astăzi şi mâine, pe teren propriu, cu SC Miercurea Ciuc, în cadrul Campionatului Naţional. Partidele dintre primele două clasate vor avea loc la patinoarul "Dunărea", ambele de la ora 18,30.

Cele mai aşteptate partide din tot sezonul sunt cele de acum, totul datorită parcursului excelent al hocheiştilor echipei gălăţene. Ceea ce părea imposibil acum câteva luni, ţinând cont că formarea lotului gălăţean şi primele antrenamente aveau loc atunci când adversarele deja începuseră meciurile, iată că se întâmplă: CSM “Dunărea” Galaţi joacă astăzi şi mâine pentru a urca pe primul loc. Adversara, SC Miercurea Ciuc, este acum lider, cu 74 de puncte din 30 de jocuri, doar la două victorii distanţă de formaţia din Galaţi, aflată pe locul trei, cu 68 de puncte şi cinci meciuri mai puţin jucate. Între ele se află Corona Braşov, cu 71 de puncte din 28 de partide.

Până acum, cele două formaţii s-au întâlnit doar de două ori, la Miercurea Ciuc. În prima întâlnire a fost egal şi harghitenii s-au impus în repriza suplimentară, iar al doilea a fost singurul de până acum fără punct pentru “Dunărea”, scor 4-2, deşi jocul a fost dominat de gălăţeni (raportul şuturilor la poartă, 40-23 în favoarea lor).

Cornel Chiriţă, antrenorul secund al echipei din Galaţi, speră să se joace cu o asistenţă numeroasă, mai ales că se anunţă meciuri foarte spectaculoase. “Vom juca așa cum am făcut la fiecare meci, numai la victorie. Atmosfera din echipă este foarte bună, suntem toţi încrezători, mai ales că am demonstrat, în jocurile de la Ciuc, faptul că avem potenţial să-i învingem. Ne dorim şi tribune cât mai populate, mai ales că avem ce oferi, am arătat până acum că jucăm spectaculos, iar valoarea ridicată a adversarilor este un alt argument pentru a ne aştepta la meciuri atractive”, a spus tehnicianul gălăţean.

El şi “principalul” Vadim Shakraichuk au un singur hocheist pe care nu-l pot utiliza, Levente Lorincz, accidentat la genunchi.

Surpriza ciucană

SC Miercurea Ciuc a jucat luni, în deplasare, cu cei de la Corona, meci care a contat doar pentru Erste Liga şi pe care l-a pierdut, scor 5-2. După mai puţin de 24 de ore, a apărut surpriza, clubul harghitean a anunţat, ieri, pe pagina de facebook, că se desparte de antrenorul canadian Don MacAdam, care a fost înlocuit de cehul Vaclav Novak. Numirea lui Novak, fost jucător la Miercurea Ciuc, este şi mai surprinzătoare decât despărţirea de canadian, în condiţiile în care cehul începuse sezonul ca antrenor principal la Gheorgheni, de unde a fost demis!

Citit 1204 ori Ultima modificare Marți, 19 Februarie 2019 11:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.