Oțelul se află în derivă, și sportiv, dar și financiar
Foto: Sonia Baciu

Oțelul se află în derivă, și sportiv, dar și financiar
Înfrângeri pentru echipele gălățene de Liga a III-a
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Aflată la o diferență considerabilă de liderul Seriei I din Liga a III-a - Gloria Buzău (10 puncte înaintea etapei), SC Oțelul pare resemnată și nu mai reușește să reintre pe făgașul firesc.

Gălăţenii au pierdut, la limită, scor 0-1, în fața unei formații aflate în partea inferioară a clasamentului - Șomuz Fălticeni, în meciul contând pentru etapa a 22-a, disputat miercuri seară, la Galați. Unicul gol al partidei a fost marcat în prelungiri, minutul 90+2, după nenumărate ocazii de ambele părți. Gălățenii au avut două goluri anulate (ofsaid), în prima repriză, dar și o ocazie uriașă de gol, însă a avut în faţă şi un portar aflat într-o zi extraordinară, care a parat de trei ori în aceeași fază. De precizat că adversarii de miercuri seară au pus mari probleme și echipei Sporting Liești, în fața căreia au pierdut categoric, 0-5 (trei goluri fiind marcate din penalty), cu un joc dur, ”taxat” și cu un cartonaș roșu. Nici Sporting nu a avut o soartă prea bună în această etapă, fiind învinsă, scor 1-0, pe teren propriu, de CSM Focșani.

În etapa următoare, sâmbătă (ora 17.00), SC Oțelul va juca, în deplasare, la CSM Focșani, în timp ce Sporting Liești se va confrunta cu echipa Foresta Suceava, tot în deplasare.

Altfel, duminică, în cadrul Adunării Generale Ordinare, s-a făcut publică situația financiară a clubului, atât din punct de vedere al deficitului pe anul trecut, cât și al finanțării din acest an. Conform comunicatului publicat pe site-ul oficial al grupării, anul precedent a fost încheiat cu un deficit bugetar de 295.726 de lei, din care 263.901 lei pe activitate sportivă și 31.825 de lei pe activitate economică, non-sportivă. Cum bugetul de stat a fost mult întârziat, finanțarea dinspre municipalitate, de la începutul de an, a avut și ea de suferit. ”Pe plan local, se estimează ca în luna mai să se aprobe finanțarea defalcată, în aceeași lună urmând a se încheia și sezonul competițional. Așteptăm în acest sens mai multă implicare din partea autorităților locale și sperăm că susținerea clubului nu va fi lăsată la jumătatea drumului, lucru ce ar duce la intrarea în incapacitate de plată, dacă angajamentele luate la startul sezonului nu vor fi respectate”, se mai arată în comunicat.

Citit 2597 ori Ultima modificare Joi, 11 Aprilie 2019 16:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.