România, victorie categorică în Malta

România, victorie categorică în Malta
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

UPDATE, 11 iunie 2019. Reprezentativa României a câştigat fără emoţii în Malta, scor 4-0, după un meci dominat de tricolori de la un capăt la altul. Puşcaş, cu o ”dublă”, Chipciu şi Man au marcat în victoria care-i readuce pe ”tricolori” în calcule pentru calificarea la Euro 2020. A fost cea mai clară victorie a României de la venirea lui Cosmin Contra pe bancă, dar și prima în deplasare în preliminariile ”europene”. Cu acest rezultat, România încheie prima parte a preliminarilor pe locul al treilea în grupă, după Spania și Suedia. Următorul meci al României se va disputa pe 5 septembrie, la București, cu Spania.


Echipa naţională de fotbal a României a terminat la egalitate, scor 2-2, partida din deplasare cu Norvegia, iar în această seară, de la ora 21,45, va juca o nouă partidă din cadrul Grupei F a preliminariilor EURO 2020, cu Malta, tot în deplasare.  

România a smuls un punct în Norvegia cu multă şansă, graţie golurilor marcate de Claudiu Keşeru (77, 90+2), după ce scandinavii au condus cu 2-0 şi au mai avut multe ocazii uriaşe de a mai marca.

Din delegaţia echipei României care a plecat de la Oslo în Malta, sâmbătă, n-au mai făcut parte doi jucători, Romario Benzar, care a revenit acasă în urma unui deces în familie, şi Dragoş Grigore, suspendat după ce în partida cu Norvegia a primit al treilea cartonaş galben din preliminarii.

Partida Malta – România este programată de la 21,45 (ora României), pe Stadionul Naţional Ta Qali din Valetta şi va fi difuzată de Pro TV.

Situaţia din classamentul Grupei F: 1.Spania – 9 puncte, 2.Suedia – 7p, 3.România – 4p, 4.Malta – 3p, 5.Norvegia – 2p, 6. I-le Feroe 0p.

Citit 1490 ori Ultima modificare Marți, 11 Iunie 2019 17:16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.