FOTBAL. Nedelcearu va purta mască de protecţie, la turneul final al Campionatului European de tineret

FOTBAL. Nedelcearu va purta mască de protecţie, la turneul final al Campionatului European de tineret
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Federaţia Română de Fotbal a anunţat că Ionuţ Nedelcearu, accidentat la meciul primei reprezentative din Malta, va putea juca din primul meci de la Campionatul European U21 din Italia şi San Marino. În cazul său existase ipoteza că va avea nevoie de o pauză mai lungă, dar medicii au spus că va putea juca, cu o mască de protecţie.

Astfel, fundaşul dinamovist Ricardo Grigore, care fusese anunţat să fie pregătit pentru a se alătura lotului aflat în Italia, nu va mai merge în cantonament. "Accidentat în partida pe care prima reprezentativă a câştigat-o în Malta, Ionuţ Nedelcearu va continua sub comanda lui Mirel Rădoi la selecţionata U21. Fundaşul central a venit în Italia marţi, la prânz, direct din Malta, a fost preluat de la aeroport şi a mers la spitalul Maggiore din Bologna, pentru încă un control medical, la solicitarea staffului medical de la reprezentativa U21, pentru a fi siguri că este apt pentru Campionatul European. Diagnosticul s-a confirmat, apoi fundaşul central s-a dus la o clinică privată, unde i s-au luat măsuri pentru a i se confecţiona o mască de carbon cu o grosime de 1,5 mm. Astfel, Ionuţ Nedelcearu rămâne sub comanda lui Mirel Rădoi în cantonamentul din Italia şi se pregăteşte pentru EURO 2019. Ricardo Grigore este un jucător important, aflat în vizorul reprezentativelor României, iar selecţionerul Mirel Rădoi îi mulţumeşte pentru disponibilitatea pe care a arătat-o", se spune în comunicatul de presă al FRF.

Nedelcearu a fost folosit ca titular în meciul de luni al primei reprezentative din Malta, câştigat cu 4-0, dar a ieşit accidentat, după ce a fost lovit cu genunchiul în faţă de un adversar, Nedelcearu a primit îngrijiri timp de aproape cinci minute, dar nu a mai putut fi recuperat şi a fost înlocuit de Săpunaru.

De marţi, în cantonamentul din localitatea italiană Cesena au ajuns şi Ionuţ Radu, Tudor Băluţă, Dennis Man, Ianis Hagi şi George Puşcaş, care au fost la echipa de senirori pentru partidele cu Norvegia (2-2) şi Malta (4-0). Astfel, selecţionerul Mirel Rădoi are tot lotul la dispoziţie, cu excepţia portarului Cătălin Căbuz, care a fost implicat în barajul pentru promovare/menţinere în Liga I cu FC Hermannstadt şi urmează să ajungă joi în Italia.

Tricolorii U21 vor juca primul meci la EURO pe 18 iunie, împotriva Croaţiei. Celelalte două jocuri din Grupa C vor fi pe 21 iunie, cu Anglia (ora 21.30), şi pe 24 iunie, cu Franţa (ora 22.00). Meciurile vor fi transmise de TVR.

Sursa foto: frf.ro

Citit 935 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Iunie 2019 19:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.