Generaţia viitorului, start la EURO

Generaţia viitorului, start la EURO
"Tricolorii" la antrenamentul de duminică, în faţa unui panou cu mesaje primite din ţară. În tribune au fost în jur 200 de suporteri
Evaluaţi acest articol
(7 voturi)

Echipa naţională de tineret a României va debuta astăzi în turneul final al Campionatului European Under 21 din Italia şi San Marino, urmând să întâlnească formaţia Croaţiei, de la ora 19.30 (televizare TVR). Din Grupa C, a României, mai fac parte reprezentativele Angliei şi Franţei, pe care ai noştri le vor întâlni vineri, 21 iunie (19.30), respectiv, luni, 24 iunie (22.00).

Faţă de componenţa lotului care a plecat în Italia, s-a produs o modificare forţată, Atacantul Denis Drăguş (19 ani) s-a accidentat şi în locul său a fost chemat din ţară fundaşul Ricardo Grigore (Dinamo Bucureşti).

Mirel Rădoi, selecţionerul echipei naţionale U21 a României, are un obiectiv clar, calificarea în semifinalele competiţiei, fie de pe primul loc în grupă, fie din postura celui mai bun loc secund, bazându-se pe valoarea demonstrată în parcursul excelent din preliminarii, unde a trecut, printre altele, de Portugalia. "E realist obiectivul, pentru că avem o generaţie bună, iar istoria ne obligă. Dacă ne prezentăm atât de rar, va trebui să facem lucruri măreţe. Să nu uităm că noi şi Anglia am avut cea mai bună apărare în campania de calificare. Ne putem gândi la o semifinală, fie de pe primul loc, fie de pe locul 2. Important e să mergem la Olimpiadă", a declarat Mirel Rădoi. Câştigătoarele celor trei grupe, plus cea mai bine clasată echipă de pe locul 2, se califică în semifinale şi totodată la Jocurile Olimpice de anul următor.

Despre adversarii de astăzi, Rădoi a spus că a adunat foarte multe informaţii, care pot constitui un mare avantaj. "Îmi place foarte mult la ei organizarea defensivă, plus că încearcă să-şi impună ritmul pe tot parcursul jocului. Aici ar putea apărea o problemă pentru noi ,deoarece în această campanie e clar că am avut o problemă. Ori suferim în primele 15 minute, ori între minutele 60 şi 75. Mi-e frică de partea asta, ca în intervalul ăsta să nu primim goluri. E clar că n-o să putem avea în permanenţă posesia balonului şi va trebui să ştim ce să facem şi când nu avem mingea. Strategia va fi să jucăm de la portar, să încercăm să avem posesia atât de mult cât ne va permite adversarul şi pregătirea noastră fizică", a mai spus Rădoi.

La partida România - Croaţia, care are loc în San Marino, se estimează prezenţa a cel puţin 2.000 de suporteri români. Celălalt meci de astăzi din grupă, Anglia - Franţa, începe la ora 22.00 (TVR).

Lotul României

Portari - Ionuţ Radu (Genoa), Cătălin Căbuz (Hermannstadt), Andrei Vlad (FCSB);

Fundaşi - Cristian Manea (CFR Cluj), Ionuţ Nedelcearu (FC Ufa), Adrian Rus (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Alexandru Paşcanu (Leicester City), Virgil Ghiţă (FC Viitorul), Florin Ştefan (Sepsi OSK Sf. Gheorghe), Radu Boboc (FC Viitorul), Ricardo Grigore (Dinamo);

Mijlocaşi - Tudor Băluţă (FC Viitorul), Dragoş Nedelcu (FCSB), Alexandru Cicâldău ("U" Craiova 1948), Andrei Ciobanu (FC Viitorul), Dennis Man (FCSB), Ianis Hagi (FC Viitorul), Florinel Coman (FCSB), Darius Olaru (Gaz Metan Mediaş), Vlad Dragomir (Perugia);

Atacanţi: George Puşcaş (Palermo), Adrian Petre (Esbjerg), Andrei Ivan (Rapid Viena).

Citit 1264 ori Ultima modificare Luni, 17 Iunie 2019 18:12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.