FUTSAL | Finalistele din ”Cupa României”, la Galați

FUTSAL | Finalistele din ”Cupa României”, la Galați
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Cea de-a cincea ediție a competiției de futsal "Cupa Dunării - Memorialul Nicolae Rainea" va avea o participare cu greutate, finalistele "Cupei României" - United Galați și Dunărea Călărași, respectiv, campioana Republicii Moldova - Dinamo Chişinău şi Epicentr K Avangard Odessa, din Ucraina. Turneul va avea loc în perioada 16-18 august, la Sala Sporturilor "Dunărea".

Deschiderea competiției o va face deținătoarea "Cupei României", Dunărea Călărași, care va juca cu Dinamo Chişinău, partida fiind programată vineri, 16 august, de la ora 17,00. Tot în prima zi, dar de la ora 19,00 se vor afla faţă în faţă United Galaţi şi Epicentr Odessa.

Sâmbătă, 17 august, sunt programate finalele, începând cu ora 11,00. Festivitatea de premiere va avea loc începând cu ora 14,00.

United a câștigat de fiecare dată această competiție, două dintre ele (în 2016 și 2017) chiar în fața celor de la Dunărea Călărași.

Altfel, vicecampionii de la United și-au reluat pregătirile în vederea abordării noului sezon, venit și cu o serie de surprize din partea FRF. Cea mai importantă dintre acestea este cea conform căreia posesorii de dublă cetățenie, română și moldovenească, nu mai pot fi asimilați jucătorilor formați la nivel național, astfel că internaționalii moldoveni, pe care United i-a avut în ultimii ani, sunt acum considerați jucători străini, fapt care de altfel a dus la renunțarea la jucătorii extracomunitari.

Tehnicianul gălățean Florin Ignat a declarat pentru site-ul oficial al clubului că din acest sezon nu va mai îmbrăca tricoul de jucător, rezumându-se la a fi doar antrenor. "Important este să avem un câștig pe bancă, iar prezența mea în teren știrbește mult din acest atu. Din acest sezon, va fi mereu lângă mine pe bancă și Viorel Cojoc și mă va ajuta foarte mult. Avem mulți gălățeni de perspectivă și la echipa Under 19 și trebuie să avem grijă de ei", a declarat Ignat.

Citit 1111 ori Ultima modificare Marți, 06 August 2019 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.