”Oțelarii” au făcut legea la Vaslui

”Oțelarii” au făcut legea la Vaslui
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Juniorii SC Oțelul au demarat în trombă în Campionatul Național, obținând două victorii spectaculoase pe terenul celor de la LPS Vaslui. Amânate cu o zi, din cauza unor probleme cu terenul de joc, cele două partide, de juniori A (Under 19) și B (U17) s-au disputat luni după-amiază.

Juniorii mari ai SC Oțelul (foto) - mulți dintre ei fiind folosiți și la prima echipă, din Liga a III-a, au stăpânit jocul "da capo al fine". La pauză a fost 2-1, iar până la fluierul final tabela a urcat la 5-1 în favoarea echipei gălăţene. Realizatorii celor  cinci goluri au fost Bogdan Zărnescu 3, Dima și Alecu. Iată formația aliniată de antrenorul Sorin Târâlă: Ursu - Cucu, Bucevschi, Nemțeanu, Dragu - Partenie, Stancu, Ștefan, Dima - Zărnescu, Alecu. Au mai jucat Manea și Toma.

Un succes clar au înregistrat și juniorii B, antrenați de Ion Basalic, aceștia impunându-se cu un categoric 5-0. Au marcat Farcaș 2, Buhăescu 2 și Grădinaru.

Sub auspiciile cele mai nefavorabile au debutat echipele noului club - CS Municipal. Acestea s-au deplasat la LPS Focșani, unde au încasat mai mult de o duzină de goluri. Focșănenii s-au impus cu 9-1 la juniorii A, golul gălățenilor fiind marcat de Bandac. Insucces sever a fost și la juniori mici: 1-4, oaspeții punctând prin Trandafir.

Echipele Liceului Sportiv Galați au avut etapă liberă, întrucât în Seria I, unde evoluează formațiile gălăţene, este număr impar de echipe și în fiecare etapă stă câte un club.

Astăzi au loc partidele etapei a doua, în care, de la orele 16.00 și 18.00, se va juca astfel: LPS Galați - LPS Focșani (Stadionul ”Siderurgistul”) și CSM Galați - LPS Bacău (terenul sintetic din Complexul Sportiv ”Dunărea”).

Citit 1668 ori Ultima modificare Marți, 13 August 2019 20:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.