FOTBAL. Duminică, în prima ligă feminină - FC Universitatea, derbi pentru podium

FOTBAL. Duminică, în prima ligă feminină - FC Universitatea, derbi pentru podium
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

În cel mai atractiv meci al etapei a şaptea din prima ligă de fotbal feminin va juca formaţia gălăţeană FC Universitatea, care se deplasează în Bistriţa- Năsăud pentru partida cu o contracandidată la o clasare în primele trei locuri, Heniu Prundu Bârgăului. Disputa este programată duminică, de la ora 11.00.

Miza este una destul de mare pentru fotbalistele Galaţiului, pentru care obţinerea victoriei în această partidă ar însemnă o candidatură fermă pentru locurile de medalii şi totodată o confirmare a creşterii de potenţial şi de formă sportivă arătate în ultima perioadă. Formaţia gălăţeană vine după o serie pozitivă, cu trei victorii şi un egal cu multipla campioană Olimpia Cluj, astfel că pleacă astăzi din Galaţi cu încredere că poate câştiga şi în faţa acestui adversar redutabil, Heniu fiind medaliata cu bronz din sezonul trecut.

În etapă trecută, Heniu Prundu Bârgăului a fost învinsă la Arad, de Piroş Security (scor cu 2-1), acolo unde FC Universitatea a zburdat în precedenta deplasare, câştigând cu 8-0, astfel că meciul de astăzi ar urma să clarifice şi câteva din semnele de întrebare apărute după ultimele rezultate, să arate unde este cu adevărat potenţialul de acum al celor două echipe.

Înaintea acestei etape, FC Universitatea este pe locul 3 (13 puncte), iar Heniu imediat după - locul 4, cu 12 puncte. Ierarhia o are în frunte pe Olimpia Cluj (16 puncte), locul secund fiind ocupat de Fortuna Becicherecu Mic (judeţul Timiş), cu 15 puncte. Primele două clasate au meciuri relativ uşoare în această etapă: Olimpia joacă acasă cu penultima din ierarhia la zi, CSS Târgovişte, iar Fortuna întâlneşte, tot acasă, pe Piroş Arad.

Citit 1375 ori Ultima modificare Vineri, 25 Octombrie 2019 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.