FC Universitatea, trei puncte importante
Foto: Sonia Baciu

FC Universitatea, trei puncte importante
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Echipa feminină FC Universitatea s-a impus, scor 4-0 (1-0), în fața ”studentelor” de la Universitatea Alexandria, în meciul din etapa a opta din Liga I de fotbal.

A fost un joc dominat de gălățencele, cu multe faze spectaculoase și ocazii de a marca. Scorul a fost deschis abia în minutul 35, de Carmen Marcu, după ce cu o fază înainte Lidia Moacă a fost foarte aproape de a da pasa decisivă, o minge ajunsă în bară, ajunsă în capul portarului teleormănean, ca apoi să treacă pe lângă poartă. Celelalte trei goluri ale gălățencelor au fost marcate de Tabita Croitoru (min 46 și 75) și Cristina Cerescu (min 68).

”De fiecare dată muncim, și, încet, încet se vede că lucrurile tind să meargă pe făgașul normal. Ar fi trebuit să avem mai multe goluri, la cum le-am dominat pe adversare, dar vremea cu vânt, le-a încurcat puțin pe fete. Lipsa motivației celor de la Alexandria, aș putea spune că ne-a încurcat puțin. Ne așteptam la un meci mai dur, mai echilibrat”, a declarat la finalul jocului, Alexandru Caracaș, tehnicianul gălățean.

Acesta a menționat că echipa, pe care o antrenează alături de Gheorghe Cucu, este una cu potențial, dar că mai are de lucru. ”Avem potențial, dar ne lipsește curajul, de a intra în careu, de a șuta mai mult de la distanță, dar motivație și potențial avem. În acest sezon suntem cu mult mai bine față de sezonul trecut, iar acest lucru se vede în jocul lor”, a precizat Caracaș.

În clasamentul Ligii I, FC Universitatea și-a consolidat poziția a treia, cu 17 puncte, la unul în spatele echipei din Becicherecu Mic (Timiş), care urma să joace, ieri, cu Heniu Prundu Bârgăului.

În etapa următoare, pe 17 noiembrie, FC Universitatea va juca la Becicherecu, într-un derbi pentru locul doi.

Săptămâna aceasta va fi pauză în campionat, gălățencele urmând să joace, în deplasare, la Rm. Sărat, în ”Cupa României”. 

Citit 1027 ori Ultima modificare Luni, 04 Noiembrie 2019 21:30

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.