* Ca să cumperi o pereche de blugi dintr-un mall turcesc, trebuie să pleci fără arme la tine * Pentru că nu alcătuiesc o echipă de tir, fotbaliştii de la Oţelul n-au avut probleme la accesul în complexul comercial * Textilele costă cam ca la noi, nu şi electronicele - destul de piperate *
„Se tem de terorişti”
Nu prea am văzut precupeţi cu bombe în buzunar sau casnice cu grenada în dinţi la coadă la ardei gras, dar turcii suflă şi-n iaurt.
Shopping-ul şi terorismul au numitori comuni, precum vârstnica şi mitraliera, însă fotbaliştii Oţelului, dornici de o plimbare la mall, au fost nevoiţi ieri să facă check-in ca în aeroport la intrarea într-unul dintre cele mai mari centre comerciale din Antalya.
Jucătorii intrau pe o parte, iar ceasurile şi telefoanele se dădeau de-a dura pe o bandă atent verificată de personalul de securitate al magazinului.
„E clar că se tem de terorişti, iar Turcia este o ţară vizată. Totuşi, aici e nimica toată faţă de ce se întâmplă la arabi. Acolo, şi la intrarea în hotel te pune să te descalţi”, a comentat antrenorul de portari Tudorel Călugăru, revenit vara trecută dintr-o experienţă în Arabia Saudită.
Daruri şi de Valentine’s Day
Despre fotbaliştii pregătiţi să-şi umple sacoşele pentru cei de acasă am mai scris şi altă dată. E o cutumă de cantonament, iar pe 14 februarie vine iarăşi Valentine’s Day, deci consoartele roş-alb-albaştrilor trebuie „să-i ierte” pentru luna petrecută mai mult departe de casă la început de an.
Cel mai deschis a fost fundaşul dreapta Samoel Cojoc, dar nu la ziua îndrăgostiţilor a făcut referire:
„Iau câte ceva pentru surori şi fraţi, că-s preţuri mai bune aici decât în Galaţi. Eu am şi alte ocazii de a-mi cumpăra ţoale”.
Pantofi sport, blugi, ghete, cămăşi, chiar şi apărători pentru jambiere – cam aici au lovit „oţelarii” lăsaţi timp de două ore şi jumătate să facă piaţa.
Telefoane contrafăcute avem!
Turcii de la malul Mediteranei au ieftinit textilele, dar electronicele sunt aproape de neatins. Probabil, e nevoie de întregul arbore genealogic al girantului ca să te lipeşti de o rată, sportivii antrenaţi de Dorinel Munteanu făcând unele comparaţii chiar la faţa locului:
„În România sunt aproape la jumătate”. Se refereau la preţurile laptopurilor, televizoarelor şi jocurilor de tip Play-station. În ciuda faptului că se aflau într-un mall destul de scuturat, gălăţenii au văzut şi comercianţi second-hand care vindeau telefoane „de firmă” contrafăcute.
Şi-au adus aminte că se află în Turcia şi au mers mai departe. Constataseră că teroriştii de portofele trecuseră de sistemul de supraveghere…
Explicaţie foto: Răzvan Ochiroşii (în prim-plan) şi ceilalţi „oţelari” au ieşit cu câteva sacoşe pline de la cumpărături