Se discută întoarcerea lui Albert Zagidulin
Foto: Sonia Baciu

Se discută întoarcerea lui Albert Zagidulin
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

UPDATE, 10 decembrie, ora 12.00: Dinspre clubul gălăţean ni s-a transmis că Zagidulin ar fi ales deja oferta unui alt club, se pare că ar fi vorba de CSM Corona Braşov. Clubul gălăţean nu renunţă la planul de a-şi fortifica lotul până la Cupa României, având începute discuţiile cu un alt hocheist rus.


Una dintre cele mai interesante şi surprinzătoare informaţii din ultimele zile este rezilierea contractului dintre ASCH Gheorgheni şi Albert Zagidulin, hocheist care şi-a arătat valoarea ridicată în sezonul trecut, când a jucat pentru CSM „Dunărea” Galaţi. Spectaculosul Zagidulin a reintrat astfel în atenţia celor de CSM Galaţi, cei din conducerea clubului confirmând că sunt ceva şanse ca el să se întoarcă în lotul antrenat de Vadim Şakraiciuk şi Cornel Chiriţă.

Cei din Gheorgheni au mai „scăpat” spre Galaţi un hocheist cu valoare ridicată demonstrată, pe Kiricenko, venit la CSM "Dunărea" în urmă cu un sezon şi jumătate.

În cazul în care negocierile se vor finaliza cu succes, rusul Zagidulin se va reintegra la CSM Galaţi până la turneul „Cupei României”, programat la Braşov, în perioada 18-22 decembrie, Formaţia gălăţeană a fost repartizată în Grupa B, alături de SC Miercurea Ciuc şi Steaua Bucureşti, în timp ce din Grupa A fac parte Corona Braşov, ACSH Gheorgheni şi Sportul Studenţesc.

Primul meci pentru CSM Galaţi va fi în 18 decembrie, cu Steaua, pe 19 decembrie în această grupă se va juca partida SC Miercurea Ciuc - Steaua, iar dacă nu vor fi surprize în aceste partide, pe 20 decembrie va fi marea dispută pentru intrarea în finală, între CSM „Dunărea” şi SC M. Ciuc. Pe 21 va fi pauză, iar în 22 decembrie vor avea loc finalele, cea pentru medaliile de bronz între echipele ce termină pe locul 2 în grupă şi apoi cea pentru trofeu, între câştigătoarele grupelor.

Convocări la echipa naţională

Altfel, echipa naţională de seniori a României va participa la turneul de precalificare la Jocurile Olimpice, Grupa K, care va avea loc la Braşov, în a doua parte a acestei săptămâni (12-15 decembrie). De la CSM „Dunărea” Galaţi au fost convocaţi doi hocheişti, Vitali Kiricenko şi Anton Butochnov. De asemenea, antrenorul gălăţean Marius Trandafir a răspuns pozitiv chemării selecţionerului Julis Penzes de a reveni în stafful tehnic, cei doi colaborând de altfel foarte bine şi în turneul de poveste din primăvara acestui an, cel din Estonia, când s-a reuşit promovarea în al doilea eşalon al Campionatului Mondial. Marius Trandafir revine astfel în antrenorat după o pauză de aproximativ jumătate de an, de când s-a retras de la Corona Braşov şi a revenit la Galaţi.

Totodată, au fost chemaţi şi jucători de la Corona Braşov, ceea ce este o veste bună în general pentru iubitorii hocheiului din România. Convocările braşovenilor denotă, cel puţin teroretic, că la nivelul federaţiei nu au ajuns informaţii concrete despre o posibilă extindere a scandalului de dopaj de la handbal şi spre echipa de hochei, aşa cum s-a speculat în ultimele zile.

Alături de România, în grupa K a a precalificărilor pentru Jocurile Olimpice de iarnă vor mai lua startul echipele naţionale ale Kârgâzstanului, Islandei și Israelului. Joi, 12 decembrie, vor fi meciurile Islanda - Kârgâzstan (ora 15.00) şi Israel - Românie (ora 19.00), pe 13 decembrie, partidele Islanda - Israel (15.00) şi  România - Kârgâzstan (19.00). Sâmbătă va fi zi de pauză, iar duminică, 15 decembrie, sunt jocurile Kârgâzstan - Israel  (15.00) şi România - Islanda (19.00).

Citit 3140 ori Ultima modificare Marți, 10 Decembrie 2019 17:14

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.