* Faţa necosmetizată a Antalyei pe timp de iarnă * Terenuri tot mai proaste, investiţii tot mai puţine din cauza crizei şi a lipsei de concurenţă * Internetul la Hotelul „Titanic” costă într-o zi cât abonamentul pe două luni în ţară * Luxul stă la doi paşi de maidanele cu case sărăcăcioase * Aproape tot campionatul românesc de fotbal „serveşte” această regiune *
Calitatea serviciilor - în scădere
Antalya, de la prima silabă şi până la vederile pe care ţi le bagă sub nas agenţiile de turism (există şi varianta mai puţin agresivă, cea a Internetului!), se arată ca un paradis intangibil. În realitate, acest eden turcesc prezintă multe fisuri, semn că fructul oprit a fost muşcat de prea multe ori.
În sezonul estival, staţiunea de la malul Mării Mediterane străluceşte, dar şi costă ca atare, în timp ce iarna, atunci când colţul de Europă neinclus în comunitate devine ţinta comună a de sute de echipe de fotbal, este o struţo-cămilă sofisticat ambalată.
Dacă pe timp de vară se ridică ştacheta deoarece există destule alternative pe glob pentru petrecerea unui concediu pe nisipul fierbinte, Antalya nu are rival în lunile reci – nu mai există o zonă cu atâtea terenuri de fotbal – iar lipsa concurenţei (în Cipru, tarifele sunt exagerate!) scade calitatea serviciilor.
„Dacă plouă, nu vă dăm teren!”
Faţă de anii precedenţi, suprafeţele pe care se pregătesc cluburile profesioniste sunt tot mai necorespunzătoare, gazonul de pe Stadionul „Oţelul”, de pildă fiind, mult mai bun decât cele văzute în sudul Turciei.
Criza mondială, sau poate lipsa alternativei pentru echipele din estul continentului a condus la îngheţarea investiţiilor şi, mai nou - pe vreme de ploaie - turcii refuză să pună la dispoziţie aceste suprafeţe.
„Ne stricaţi terenul!” este scuza penibilă a operatorilor de turism, de ca şi cum sportivii cazaţi în ianuarie şi februarie lângă Mediterana s-au aciuat aici pentru a face plajă şi nu antrenamente serioase.
Meciurile amicale organizate de turci lasă de dorit, justificarea fiind iarăşi caraghioasă: „Nu se caută echipele româneşti fiindcă sunt considerate pline de bătăuşi. Se cere fotbal, nu K1.” Totuşi, deşi se află în Turcia, românul plăteşte!
Arkadaş - un fel de prieten la mişto
Ca să ajungă la terenul de antrenament, echipelor le sunt puse la dispoziţie autobuze conduse, evident, de şoferi turci. La propriu şi la figurat! Indivizii nu cunosc o buche de engleză sau germană, ridică din umeri orice i-ai întreba şi zâmbesc forţat doar dacă le spui „arkadaş”, adică „prietene”.
Jucătorii Oţelului au simţit pe propria piele obtuzitatea unuia: au încurcat mijlocul de transport, autocarul lor fiind ocupat - urmare a confuziei în lanţ - de o formaţie ucraineană.
Arkadaşul de la volan, atenţionat că a încurcat drumul, s-a făcut foc şi pară, a întors automobilul şi când a întâlnit maşina repartizată gălăţenilor le-a făcut acestora, ca la stână, semne să coboare!
Tot pe tărâmul otomanilor de altă dată l-am întâlnit şi pe Dorel în variantă musulmană: la fel de delăsător ca al nostru, cu şalvari şi pantofi de nuntă în picioare şi, altfel nu se putea, cu ţigara în gură. Sarcina lui: să îngrijească gazonul.
După „Mardan”, se întinde maidanul
În România, Internetul fără fir este prezent chiar şi la pensiunile de trei margarete, iar utilizatorii casnici achită un abonament lunar de 25-30 de lei.
În Turcia, la Hotelul „Titanic DeLuxe”, unde este cazat Oţelul, wireless-ul costă, şi nu puţin! Deşi e ditamai clădirea de cinci stele, aici ziua de conectare la lumea virtuală face exact 10 euro, iar calitatea acestui serviciu pune la încercare şi nervii celui mai calm om de pe faţa pământului.
Poate şi de aceea, cantonamentul din Ţara Semilunei trece foarte greu pentru unii dintre fotbalişti, sala de biliard şi bowling fiind mai mereu plină, prin urmare inaccesibilă. Lumea contrastelor, etichetă care i se potriveşte de minune Antalyei, cel puţin iarna, nu se termină aici.
De pildă, un mega-hotel de şapte stele, o măgăoaie în genul Casei Poporului, ocupă un domeniu imens împrejmuit cu un gard kitsch-os. Se numeşte „Mardan”, iar după el începe maidanul, aşezări rurale cum nici în nordul judeţului nostru nu găseşti. (corespondenţă din Antalya)
Explicaţii foto
1 - Pentru că au încurcat autobuzul care trebuia să-i ducă la terenul de antrenament, „oţelarii” au daţi jos în plină stradă
2 - Au şi turcii Dorelul lor, varianta tractoristă. Şapca întoarsă şi ţigara sunt mândria lui
